16.4 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăACTUALITATEUn fost angajat Facebook spune adevarul de care se tem toti parintii:...

Un fost angajat Facebook spune adevarul de care se tem toti parintii: ”Platforma este dăunătoare copiilor”

in:

Stiri pe acelasi subiect

Noua specializare a elevilor ruși: pilotarea dronelor!

Elevii din Rusia vor învăţa despre tehnologia dronelor pentru...

Jumatate din copiii navetisti isi vor plati abonamentele integral din 8 ianuarie

Federatia operatorilor de transport anunta ca elevii din 19...

S-a declarat epidemie de rujeola la nivel national!

Ministerul Sanatatii a declarat epidemie de rujeola la nivel...

Facebook şi Instagram sunt dăunătoare copiilor, alimentează discordia şi slăbesc democraţia – este mărturia explozivă a unei foste angajate de top, devenită denunțătoare a gigantului social media în faţa Congresului Statelor Unite.

La Facebook, Frances Haugen a avut rolul de manager de produs al echipei care gestiona dezinformarea civică.

„Sunt astăzi aici pentru că eu cred că produsele Facebook sunt dăunătoare copiilor, alimentează divizarea și ne slăbesc democrația. Ieri am văzut cum Facebook nu a fost disponibil. Nu știu de ce a căzut, dar știu că timp de mai mult de cinci ore, Facebook nu a mai fost folosit pentru a adânci diviziunile, pentru a destabiliza democrațiile și pentru a face fetele și femeile tinere să se simtă prost în corpul lor”, a spus ea în Congresul SUA.

„Facebook vrea să credem că problemele pe care le dezbatem sunt de nerezolvat. Vrea să credem că trebuie să alegem între un Facebook plin de conținut diviziv și extremist și pierderea uneia dintre cele mai importante valori pe care a fost întemeiată țara noastră: libertatea de exprimare. Că pentru a putea împărtăși fotografii simpatice cu copiii. sau cu prietenii, trebuie să fiți în același timp înecat în postări virale pline de mânie. Vrea să credem că nu se poate una fără alta. Sunt aici astăzi pentru a vă spune că nu acest lucru nu este adevărat”, a continuat ea.

„Facebook știe că acel conținutul care vă provoacă o reacție extremă are mai multe șanse să primească un clic, un comentariu sau să fie redistribuit”, a adăugat Haugen.

Parlamentarii din ambele tabere, democrată şi republicană, au găsit teren comun în criticarea companiei lui Mark Zuckerberg.

„Singurul principiu real după care se ghidează este profitul”, a spus senatorul Ed Markey.

„Victimele sunt copiii noştri. Adolescenţii care se uită astăzi în oglindă simt îndoieli şi nesiguranţă. Mark Zuckerberg trebuie să se privească la rândul său în oglindă”, a spus senatorul Richard Blumenthal.

„Este nevoie de acțiunea Congresului. În prezent, nu există nimeni care să-l tragă la răspundere pe Mark ( Zuckerberg, n.r.) decât el însuși. Facebook se poate schimba, dar în mod clar nu o va face singur. Temerea mea este că, fără acțiune, comportamentele divizive și extremiste pe care le vedem astăzi sunt doar începutul. Ceea ce am văzut în Myanmar, ce vedem acum în Etiopia sunt doar primele capitole ale unei povești atât de îngrozitoare încât nimeni nu vrea să-i citească sfârșitul”, a mai spus Frances Haugen.

„Conducerea companiei ştie cum să facă Facebook şi Instagram mai sigure, dar nu adoptă schimbările necesare, pentru că a pus profiturile astronomice deasupra oamenilor. Este nevoie de o acţiune din partea Congresului”, a adăugat fosta angajată a grupului.

Ultimele stiri