Imaginați-vă scena: Ești epuizat după o zi lungă, abia ai avut timp să faci un duș și încerci să termini cina cu familia. Apoi, copilul tău de 12 luni îți întinde lingura, te privește în ochi și o aruncă pe jos. Pentru a treia oară. În calitate de părinte, cum ar trebui să răspunzi?

Închizându-i în camera lor, spune Caroline Goldman, psihologul francez ultra-strict pentru copii care susține că benelușii de 1 an sunt suficient de maturi pentru a fi pedepsiți cu „timeout”, notează The Washingon Post.

Cel mai popular podcast

Sfaturile ei ar putea suna extrem pentru urechile americanilor, sau ale oricui crede că un copil de 1 an nu are abilitățile motorii necesare pentru a ține o lingură în mână pentru o masă întreagă, ca să nu mai vorbim de capacitatea intelectuală de a înțelege conceptul de pedeapsă.

Dar în Franța, faptul că Goldman susține că părinții trebuie să își pedepsească copiii mici pentru abateri aparent minore a atras un amestec de șoc, sprijin și fascinație. Popularul său podcast despre parenting a fost ascultat de 1,8 milioane de ori de la lansare, propulsând seria pe râvnitul loc întâi în clasamentul Apple Podcast pentru toate categoriile din Franța, a declarat producătorul său.

Goldman, în vârstă de 47 de ani, se folosește de platformă pentru a oferi sfaturi parentale controversate chiar și în Franța, unde îngrijitorii sunt în general considerați mai stricți decât în multe alte țări occidentale.

În momentul în care un copil este suficient de mare pentru „a se uita la părintele său arătând că este conștient că a încălcat regulile, atunci el cere o pedeapsă și este pregătit pentru ea”, a declarat Goldman într-un interviu. Ea a spus că acest stadiu de dezvoltare este atins de obicei în jurul vârstei de 12 luni, vârstă la care nu mulți bebeluși pot vorbi mai mult de câteva cuvinte.

„Fără ordine, nu poate exista pace”

Goldman, mamă a patru copii, își descrie metodele ca pe o corecție împotriva atitudinii prea permisive pe care spune că a observat-o din ce în ce mai des în rândul altor părinți. Ea respinge abordarea „parentingului blând”, care pune accentul pe comunicare, atenție și empatie atunci când disciplinează un copil, care a crescut în popularitate în Statele Unite și în alte părți. Copiii, spune ea, ar trebui să fie făcuți să înțeleagă că nu pot spune tot ceea ce simt, nu pot vorbi prea tare sau nu pot vărsa mâncarea în mod deliberat.

Părinții francezi acordă prea multă atenție metodelor mai blânde de educație parentală, susține Goldman, devenind astfel prea permisivi. Scopul ei declarat este simplu: restabilirea ierarhiei în relația părinte-copil. „Fără ordine, nu poate exista pace”, a declarat Goldman, sugerând că abordările blânde de parenting „recomandă frecvent răspunsuri care sunt deconectate de realitate, ineficiente sau chiar incoerente, cum ar fi oferirea unei îmbrățișări unui copil în mijlocul unei certuri”.

Lista transgresiunilor care merită pedepsite, potrivit lui Goldman, include: vorbitul prea mult, vorbitul prea tare, făcutul de prea mult zgomot, țipatul, plânsul pentru nimic, plânsul pentru orice, refuzul de a saluta, refuzul de a mulțumi și reacția emoțională generală exagerată. Părinții ar trebui să înceapă să elimine treptat aceste transgresiuni, scrie Goldman în cartea sa din 2020, „Go To Your Room”, începând cu vârsta de 1 an.

Goldman se opune lovirii sau umilirii deliberate a copilului dacă încalcă aceste reguli. În schimb, pedeapsa ei este metoda timeout, iar instrucțiunile ei sunt precise: Explică-i clar copilului tău de 1 an ce a greșit de trei ori, recomandă ea. Dacă nu se oprește, puneți-l într-o cameră sigur – în mod ideal, un dormitor – timp de una până la două minute.

Pe măsură ce cresc, ea sugerează să măriți durata de timp în care sunt închiși în camera lor în funcție de gravitatea faptei lor greșite. Nu-i lăsați să iasă mai devreme dacă îi auziți plângând, adulmecând sau strigând după dumneavoastră, instruiește ea. Comunicați-le ce au greșit, dar nu intrați în dialog și nu vă arătați propriile emoții, spune ea.

Goldman admite că nu există cercetări științifice adecvate privind impactul emoțional al utilizării metodei timeout asupra copiilor cu vârsta de doar un an. În cazul copiilor clienților săi, precum și al propriilor copii, ea spune însă că metoda funcționează. Ea indică un studiu american publicat în 2020 care a concluzionat că nu există „rezultate negative pe termen lung” asociate cu utilizarea timeout-ului la vârsta de 3 ani.

Sprijin popular, dar și critici

Mulți în Franța sunt de acord că părinții au devenit prea blânzi și au salutat susținerea ei pentru pedepse mai dure. „În ultimii ani, copilul a devenit a opta minune a lumii, în centrul atenției extreme a părinților care nu-i lasă niciodată să plece”, a scris psihanalistul Jean Plissonneau într-o apărare a metodelor lui Goldman publicată în ziarul francez Le Monde în martie.

Adepții ei îi descriu abordarea ca fiind o alternativă de bun simț și eficientă la strategiile „centrate pe copil”, care, de altfel, sunt din ce în ce mai populare. „Sunt mamă a patru copii, precum și profesoară de școală primară și vă aplaud, pentru că, desigur, aveți dreptate!”, a comentat un cititor sub un interviu pe care Goldman l-a acordat în martie pentru Le Point. „Copiii au nevoie de limite”, a spus un altul. „Părinții care urmează aceste idei laxe, conform cărora nimic nu ar trebui interzis, le fac un deserviciu.”

Dar metodele ei au atras și critici la fel de acerbe. În martie, 280 de psihologi, medici și experți în dezvoltarea copilului au denunțat utilizarea de către Goldman a metodei timeout ca fiind coercitivă, ineficientă și contraproductivă într-o scrisoare deschisă publicată în Le Monde.

„Este cu adevărat violent”, a declarat psihologul pentru copii Héloïse Junier, unul dintre semnatari, care a declarat într-un interviu că trimiterea unui copil în camera sa la o vârstă atât de fragedă este autoritară și crudă și îi subminează demnitatea.

„Această practică este o ilustrare excelentă a „ageismului””, a spus Junier. „Tendința pe care noi, ca adulți, o avem de a le face copiilor lucruri pe care nu le-am face altor adulți, cum ar fi să îi obligăm să își termine mâncarea, să îi izolăm în camera lor atunci când au încălcat o regulă sau să îi obligăm să îi sărute pe adulți pe obraz atunci când îi salută.”

Apărătorii parentingului blând susțin că, în loc să fie permisivi, ei sunt autoritari și că a se concentra pe ajutarea copilului să își regleze și să își înțeleagă sentimentele, menținând în același timp limitele și educându-l, mai degrabă decât pedepsindu-l, este mai eficient și mai benefic – atât pentru părinte, cât și pentru copil – pe termen lung. Scopul este de a ajuta un copil să învețe cum acțiunile sale i-au rănit pe ceilalți și nu doar să-l facă să se simtă prost cu el însuși.

Guru americani populari în materie de parenting, precum Becky Kennedy, au susținut, de asemenea, că stabilirea unei legături puternice cu copilul este o strategie mai eficientă pentru schimbarea comportamentului decât implementarea pedepselor.

Unii critici ai metodelor lui Goldman spun, de asemenea, că aceasta a câștigat popularitate în Franța deoarece atât de mulți jurnaliști și experți în parenting au fost ei înșiși crescuți de părinți stricți – ceea ce ar putea însemna că ultima generație de părinți este, de asemenea, modelată de propriile experiențe din copilărie și reacționează la acestea.

„Franța este o țară conservatoare și tradițională”, a spus Junier. „Mulți francezi au tendința de a replica stilurile de educație parentală pe care le-au primit ei înșiși, fără să pună întrebări”.