Neamt
Un român a murit pe loc după ce a confundat sticla de bere cu una cu benzină

De o moarte instantanee a avut parte un bătrân din Neamţ, după ce a confundat sticla în care credea că este bere, cu alta. Cadrele medicale, care au fost chemate la domiciliul acestuia, nu l-au mai putut salva, constatând decesul bătrânului domiciliat în comuna Dochia. Urmează ca necropsia să stabilească exact ce a provocat moartea, o ipoteză fiind hemoragia internă.
Miercuri, 15 martie 2023, un nemţean din localitatea rurală precizată, a sunat la 112, solicitând ajutor medical pentru socrul său, un bătrân de 65 de ani, menţionând că acestuia îi este rău după ce a băut din conţinutul aflat într-un recipient cu eticheta unei mărci de bere, dar acolo era benzină pentru drujbă, relatează Adevarul.
„În jurul orei 16.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel de urgenţă, de către un bărbat de 39 de ani, cu privire la faptul că socrul său a ingerat accidental benzină. A fost identificat un bărbat, de 65 de ani, care nu prezenta urme de violenţă, cadrele medicale declarând decesul acestuia“, a declarat subinspector Ramona Ciofu.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, nefiind suspiciuni de moarte violentă. În astfel de situaţii, decesul este provocat de puternice hemoragii interne.
Tot pe 15 martie 2023, un caz foarte grav s-a petrecut în oraşul Roman, din judeţul Neamţ, la spital ajungând treisprezece copii intoxicaţi. Mâncaseră medicamente hemeopate expirate, găsite în pubelele de gunoi menajer dintr-un cartier de locuinţe sociale, care-i situat pe strada Fabricii.
După lăsarea întunericului li s-a făcut rău, acuzau dureri abdominale şi aveau vărsături, iar după ce au aflat ce se petrecuse, părinţii au alertat cadrele de la Ambulanţă. Rând pe rând, între ora 19.50 şi 23.00, minorii, cel mai mic având 4 ani, au ajuns la Spitalul Roman. Astăzi, 16 martie, au fost externaţi.
Neamt
Caz socant in Romania: Fetiță de 4 ani, ținută ostatică în beci de propriul tată, care o ameninta cu toporul!

Descinderi în forță în județul Neamț. Un bărbat de 64 de ani a fost oprit la timp de mascați după ce aceștia au intervenit să o recupereze pe fiica de 4 ani pe care individul o ținea sechestrată în beci.
Acesta amenința polițiștii că o va lovi cu toporul. Mai mult, tot în subsolul casei se afla și concubina de 32 de ani a bărbatului agresiv. Apelul la 112 a fost dat de către fosta soție, disperată că nu își va recupera copila în viață.
Scenele groazei au avut loc în comuna Săvinești din județul Neamț. Acolo au intervenit mai multe echipaje de mascați, polițiști și un negociator. Bărbatul de 64 de ani amenința oamenii legii că își va lovi fiica de 4 ani cu toporul. Alături de agresor mai era un bărbat de 90 de ani.
Mascații de la Acțiuni Speciale l-au imobilizat la timp pe tatăl agresiv, după care polițiștii au intervenit să salveze copila care țipa de frică în beci. În aceeași încăpere mai era și concubina de 32 de ani a agresorului. Cele două erau ținute în beznă și în condiții inumane.
Apelul la 112 a fost dat de către mama copilei care le-a spus polițiștilor că fostul soț i-a furat fiica și nu i-o va mai înapoia.
Individul a fost reținut și s-a ales cu dosar penal, iar copila a ajuns în siguranță la mama ei. Oamenii legii continuă cercetările.
În caz de urgențe, apelați numărul Telverde 0 800 500 333, destinat victimelor violenței domestice.
Neamt
Ca la noi la nimeni: Un mare oras din Romania a montat semafoare in cimitir!

Primăria Piatra Neamț a decis montarea de semafoare la intersecțiile din cimitir pentru că acestea sunt prea înguste și nu încap două mașini.
Atunci când se întâlneau două mașini ce transportau persoane decedate, una trebuia să dea înapoi cu spatele iar asta contravine obiceiurilor ortodoxe care spun că nu e bine ca persoana decedată sa meargă cu spatele în drumul spre mormânt, informează Neamt News.
Neamt
Podul prabusit in Neamt, garantat de baronul PSD Arsene, era burdusit cu polistiren in loc beton!

Reporterii Observator de la Antena 1 au găsit bucăți mari de polistiren expandat în pilonul podului prăbușit de la Luțca. Polistirenul a fost pus în loc de beton, dat fiind că e mult mai ieftin, potrivit Observator.
Podul s-a prăbușit joi după ce stâlpii de rezistenţă ai podului s-au rupt.
Imagini similare cu polistiren sau pet-uri goale puse în structura de rezistență a unor clădiri au fost întâlnite în China sau Turcia în urma unor cutremure care au dus la prăbușirea acestora.
DNA anunță că a deschis dosar penal după prăbușirea podului din Neamț la șase luni de la darea în folosință, se arată într-un comunicat al serviciului teritorial Bacău. ”În acest moment a fost începută doar urmărirea penală in rem (față de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracțiuni asimilate celor de corupție”, precizează DNA.
Decizia DNA vine după ce joi după-amiază s-a prăbușit podul de pe drumul județean de la Luțca, din comuna Sagna (județul Neamț). La momentul prăbușirii, pe pod se aflau un camion și o autoutilitară. Conform ISU Neamț, șoferul camionului a fost rănit.
Podul a fost recent dat în folosință în luna noiembrie 2021. În noiembrie 2021, la momentul inaugurării podului, Ionel Arsene scria pe facebook: ”Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic!”
Potrivit presei locale, podul face parte dintr-un pachet mai mare de obiective din județ finanțate din PNDL, realizate de o asociere a opt firme de construcții nemțene: S.C. AQUA PARC.S.R.L. (lider de asociere), S.C. MAVGO HOLDING S.R.L (asociat), S.C. DANLIN XXL S.R.L. (asociat), S.C. DARCONS S.R.L (asociat), S.C. TRUST CCDP S.R.R (asociat), HYDROSTROY AD (asociat), S.C. ALIDO PROIECT S.R.L (asociat), S.C. RUTIER CONSULT S.R.L (asociat).
TVR arată că lucrările la podul prăbușit au fost executate de firma Darcons SRL. Potrivit portalului specializat Confidas, acționarul unic al formei este Romică Rotaru, fost consilier județean PSD și tatăl fostului deputat PSD Alexandru Rotaru.
-
Bucurestio săptămână in urma
Primaria Sectorului 6 olimpica la achizitii viteza! Zeci de achizitii directe intr-o ora cu aceeasi firma!
-
Economie3 săptămâni in urma
Educatia vine din familie! Peste jumatate din romani au invatat comportamentul responsabil din familie
-
Sibiu3 săptămâni in urma
Trei pakistanezi, principalii suspecti pentru moartea afaceristului sibian Adrian Kreiner
-
Comentariul zilei4 săptămâni in urma
Vasile Banescu despre cazul „Lasconi”: O mostra de invincibila ignoranta si de ermetic analfabetism
-
Arad4 săptămâni in urma
Asasinatele la comanda iau amploare in Romania! Anchetele bat pasul pe loc!
-
Sibiu3 săptămâni in urma
Noi piste in crima de la Sibiu. Pakistanezii erau de fapt un infractor roman din Belgia!
-
Politica2 săptămâni in urma
Berceanu: PNL poate avea soarta PNTCD! Scenariu sau realitate?
-
Sport3 săptămâni in urma
Rezumat Video: Kosovo invinge Israel. Romania are din nou sansa sa mearga la Euro!