Universitatea din Sibiu a trecut la ”STRICT SECRET” lucrarea de licenta despre care se spune ca e PLAGIATA a Emiliei Sercan!

Universitatea din Sibiu a trecut la ”STRICT SECRET” lucrarea de licenta despre care se spune ca e PLAGIATA a Emiliei Sercan!

Lucrarea de licență a jurnalistei Emiliei Șercan, asupra căreia sunt ridicate semne de plagiat, nu poate fi consultată fără acordul ei, au decis reprezentanții mediului academic din Sibiu. Iar Emilia Șercan nu vrea să facă declarații publice până nu își termină propria investigație, scrie ziarul Turnul Sfatului din Sibiu.

În urma dezvăluirilor referitoare la suspiciunile de plagiat puse pe seama lucrării de licență a Emiliei Șercan, Turnul Sfatului a solicitat și consultarea acestei lucrări. Aceasta se află acum în arhiva Facultății de științe socio-umane din Sibiu, în cadrul căreia a fost transferată arhiva fostei Facultăți de jurnalism și științele comunicării, desființată în urma unei restructurări organizatorice a Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu. Cererea pentru accesul la licență a fost transmisă în dimineața zilei de marți și, inițial, reprezentanții Universității au lăsat de înțeles că lucrarea – aflată în arhivele instituției în dublu exemplar – nu poate fi accesată de persoane străine. În cursul zilei de miercuri, rectorul Universității „Lucian Blaga“, Ioan Bondrea, a precizat că accesul la lucrare poate fi făcut doar cu acordul autorului. „A fost transmisă o adresă din partea Universității pentru a solicita acest acord“, a declarat Ioan Bondrea.

Emilia Șercan: am investigația proprie

Jurnalista care a absolvit Facultatea de Jurnalism în 2003, cu lucrarea de licență intitulată „Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare“ a venit la Sibiu pentru a-și face propria investigație. Contactată telefonic, Emilia Șercan a formulat și alte aprecieri, dar nu a dorit să fie citată decât referitor la aceste demersuri.

„Nu comentez până nu îmi voi finaliza propria investigație, care să îmi clarifice lucrurile la nivel instituțional. Când voi avea ceva de comunicat, o voi face personal, nu prin intermediul mass-media“, a declarat Emilia Șercan.

Pe pagina sa de Facebook, Emilia Șercan a declarat că nu mai are niciun exemplar al lucrării acasă și își exprima îndoiala că lucrarea ei mai există în arhivele de la Sibiu.

„De aici trebuie plecat, pentru că termenul de păstrare al lucrărilor de licență în arhiva unei facultăți este de cinci ani, potrivit legislației trecute și actuale”, a mai scris Șercan pe Facebook.

Deocamdată, Emilia Șercan nu și-a exprimat acordul pentru a-i fi consultată lucrarea. Totodată, potrivit surselor Turnul Sfatului, jurnalista a apelat inclusiv la amenințări față de reprezentanții Facultății de științe socio-umane de la Sibiu, în contextul recentului scandal legat de lucrarea sa.

În alte părți „e public“

Fost ministru al Educației și actual rector al Universității din București, Mircea Dumitru, spune că instituția pe care o conduce tratează lucrările de licență drept niște documente publice.

„Lucrările de licență sunt lucrări publice. Noi nu le ținem în arhivă mai mult de cinci ani, deoarece nu avem spații de depozitare și nu există nicio obligație legală să facem depozit cu aceste lucrări“, declară Mircea Dumitru, rector al universității în cadrul căreia funcționează și facultatea unde predă Emilia Șercan.

Despre faptul că, la Sibiu, este cerut și acordul autorului lucrării, fostul ministru spune că acest lucru ține de autonomia universitară.

„Eu am o altă părere, este o lucrare cu regim public, este un examen la o universitate, a avut o comisie, în public puteau să fie și oameni care nu aparțineau comisiei“, a mai declarat Mircea Dumitru.

Lucrările de licență pot fi consultate pe baza unei cereri și la Universitatea „Babeș Bolyai“ din Cluj Napoca, cât timp aceste lucrări se află în arhivele facultății.

Citeste continuarea pe Turnul Sfatului




Share this post