Guvernul pregăteşte noua Lege a salarizării, care ar urma să schimbe radical sistemul în anumite zone.

Potrivit anunţului făcut de ministrul Muncii, Rovana Plumb, cel mai mare salariu ar urma să-l aibă preşedintele, care va fi remunerat la fel ca premierul, şeful ICCJ şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului.

Potrivit aceluiaşi proiect,  salariul minim pe economie ar urma să fie de 1.200 de lei din ianuarie 2016.

„Suntem, în momentul de faţă, în situaţia de a calcula anumite scenarii, împreună cu Ministerul de Finanţe. Imediat vom intra în dialog cu partenerii sociali, dar ne vom consulta şi cu ceilalţi colegi din Guvern. Aşa cum am propus, cel mai mic salariu va fi 1.200 de lei, salariul minim pe economie, începând din ianuarie 2016, şi cel mai mare va fi cel al preşedintelui, egal cu cel al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), egal cu al premierului, egal cu al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cu cel al Senatului”, a declarat Rovana Plumb.

Sursa: stiripesurse.ro

Transparenta face diferenta