Şoferul unei autoutilitare a fosr surprins în timp ce mergea cu spatele pe autostrada A1 Turda-Sebeş.
Bărbatul a fost amendat de poliţişti cu suma de 1.305 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 120 de zile.
„La data de 10 martie 2023, în urma unei sesizări privind faptul că şoferul unei autoutilitare ar fi efectuat o manevră de mers înapoi pe Autostrada A1 Turda – Sebeş, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au efectuat verificări, în vederea identificării acestuia. Din cercetări a rezultat că autoutilitara ar fi fost condusă de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Bucureşti”, a transmis IPJ Alba, sâmbătă.
Bărbatul aflat la volanul autoutilitarei a fost amendat şi i-a fost reţinut permisiul de conducere.
„Faţă de acesta, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 1.305 lei, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar, complementar, a fost dispusă măsura reţinerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 120 de zile”, a precizat IPJ Alba.
Poliţiştii atrag atenţia că, în astfel de situaţii, măsura suspendării permisului de conducere are aplicabilitate imediată, iar conducătorul auto nu are posibilitatea să solicite reducerea perioadei de suspendare.