Acasă Stirea zilei Zelenski s-a saturat de comportamentul duplicitar al ungurilor: Viktor, știi ce se...

Zelenski s-a saturat de comportamentul duplicitar al ungurilor: Viktor, știi ce se întâmplă în Mariupol? Trebuie să decideți cui sunteți alături!

Președinte Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a adresat un mesaj tăios premierului Ungariei, Viktor Orban, în cadrul reuniunii Consiliului European care a avut loc joi, la Bruxelles. În timp ce mulțumea tuturor țărilor Uniunii Europene, Zelenski s-a oprit la Ungaria: „Ungaria. Aș vrea să mă opresc aici și să fiu sincer. Trebuie să decideți cui sunteți alături”, a spus Zelenski în fața liderilor europeni.

Președintele ucrainean a amintit despre evreii uciși în Ungaria în al Doilea Război Mondial și i-a transmis lui Viktor Orban că astfel de crime în masă „se pot întâmpla în zilele noastre”:

„Sunteți un stat suveran. Am fost la Budapesta. Iubesc orașul vostru. Am fost de multe ori, foarte frumos. Un oraș foarte ospitalier. Și oamenii, la fel. Ați avut momente tragice în istorie. Am văzut Memorialul vostru. Pantofi pe malul Dunării. Despre crimele în masă. Am fost acolo cu familia mea. Ascultă, Viktor, știi ce se întâmplă în Mariupol? Te rog, dacă poți, du-te la memorialul vostru. Uită-te la acei pantofi. Și vei vedea cum crimele în masă se pot întâmplă din nou în zilele noastre. Și asta face Rusia acum. Aceiași pantofi. În Mariupol, sunt aceiași oameni. Adulți și copii. Bunici. Și sunt cu miile. Și aceste mii s-au dus”, i-a transmis Zelenski premierului Ungariei.

„Și voi ezitaţi dacă să impuneţi sancţiuni sau nu? Şi ezitaţi dacă să lăsaţi armele să treacă sau nu? Şi ezitaţi dacă să faceţi comerţ cu Rusia sau nu? Nu este timp pentru ezitări. E timpul să decideţi odată. Noi credem în voi. Avem nevoie de sprijinul vostru. Credem în oamenii voștri. Credem în Uniunea Europeană”, a conchis Zelenski.

URMARESTE STIREA ZILEI!
Stirea Zilei Instagram
Articolul precedentExperții au deslușit ce se ascunde în spatele amenințărilor lui Putin cu folosirea armelor nucleare
Articolul următorLovitura usturatoare pentru Putin: Cea mai mare cantareata a Rusiei a fugit din tara din cauza razboiului!