facebook
Social

Ziua Unirii, devenita ziua fluieraturilor la IASI! Mai marii clasei politice au fost huiduiti de multime!

Manifestarile organizate la Iasi de Ziua Unirii s-au transformat in scandari, huiduieli si fluieraturi impotriva premierului si a sefului statului, care nu participa la evenimente.

Manifestantii au scandat „Hotii!”, „Jos Basescu”, „Jos Antonescu”, „Jos Ponta”.

In Piata Unirii din Iasi se afla si manifestanti anti-Rosia Montana, care, la intonarea imnului de stat, au strigat „Uniti salvam toata Romania”.

Unii dintre manifestanti au pancarte pe care scrie „Ponta, tradatorule!”, „Ponta si ai lui nu-si vad de lungul nasului”, „Un morcov pe zi si Ponta nu va veni”, „Ponta, fa asa, pune sonda la mata”, precum si „La Rosia Montana sunt si oameni nu doar aur”, „Miscarea de rezistenta de la Pungesti”.

In fata acestui grup de protestatari se afla un alt grup de tineri care flutura steaguri tricolore.

Printre cei huiduiti au fost si primarul Gheorghe Nichita si seful CJ Iasi, Cristian Adomnitei.

Peste 2.000 de persoane asista, vineri, la manifestarile prilejuite de Ziua Unirii Principatelor de la Iasi.

La manifestarile desfasurate in Piata Unirii din Iasi cu prilejul Unirii Principatelor participa mai multi ministri, intre care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, si ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. De asemenea, sunt prezenti primarul Iasiului, Gheorghe Nichita, prefectul judetului, Romeo Olteanu, si seful Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei.

Manifestarile au inceput la ora 11.00, fiind precedate de sceneta „Mos Ion Roata si Unirea”, interpretata de mai multi elevi si studenti pe scena amplasata in centrul orasului, pe scena amplasata in Piata Unirii din oras.

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a ajuns in jurul orei 11.00, in Piata Unirii, el fiind huiduit de participanti.

In Piata Unirii din Iasi au fost mobilizati sute de politisti si jandarmi. In zona au fost amplasate garduri metalice, iar in perimetrul de langa scena au acces doar oficali si sustinatori ai partidelor.

La evenimente participa si liderul PDL, Vasile Blaga, dar si Gheorghe Flutur.

La finalul evenimentului, participantii vor putea manca fasole cu carnati si vor putea bea vin fiert, Primaria ieseana sustinand ca vor fi oferite 10.000 de portii.

Sursa: mediafax.ro

Share Page

Close