Salariile bugetarilor NU mai cresc!

Salariile bugetarilor NU mai cresc!

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat miercuri că Executivul va lucra la un nou act normativ legat salarizarea bugetarilor, în condiţiile în care ordonanţa anunţată săptămâna trecută a fost abandonată.

„Nu vom continua pe acest proiect de salarizare. Scopul Guvernului e să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, în limitele fiscal bugetare pe care ni le permitem. (…) Fostul proiect pe care l-am abandonat prevedea că niciun salariu în plată nu ar fi scăzut. (…) Începând de mâine vom avea o nouă abordare a acestui subiect”, a afirmat Dan Suciu.

El a mai spus că au fost înţelese presiunile şi interesul public pentru acest proiect de OUG, iar de joi vor fi reluate discuţiile cu sindicaliştii. „Am înţeles îngrijorările partenerilor sociali, vom discuta cu aceştia începând de mâine”, a spus Suciu, precizând că vor fi căutate „soluţii mulţumitoare” pentru aceştia, dar în limia deficitului bugetar.

Suciu a mai declarat că proiectul abandonat de Guvern nu ar fi dus la diminuarea salariului pentru nicio categorie de angajaţi din sistemul bugetar.

Acesta a spus că în şedinţa de guvern nu s-a luat în discuţie situaţia ministrului Muncii, Ana Costea, care afirma că îşi va da demisia dacă ordonanţa privind salariile va fi pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de miercuri.

„Nu s-a luat în discuţie situaţia doamnei Costea în acest moment. Ceea ce s-a discutat este că de mâine vom veni cu o altă abordare în privinţa ordonanţei care prevede modificări de salarizare în sectorul public”, a adăugat Suciu.



Citeste pe aceeasi tema:  TOP ZECE lucruri pe care BANII NU LE POT CUMPARA!

Share this post