8.3 C
București
luni, mai 4, 2026
AcasăACTUALITATECulturaA murit marea actrita Luminita Gheorghiu. Avea 71 de ani

A murit marea actrita Luminita Gheorghiu. Avea 71 de ani

in:

Stiri pe acelasi subiect

Nebunia politicienilor

„Să faci același lucru în mod repetat și să...

Posibile scenarii rezultate în urma atacului iranian asupra Israelului

Este necesar să știm psihologia populațiilor din Orientul Mijlociu,...

Autoritatile au capturat tigari de contrabanda de 40 de milioane de lei

In prima jumatate a anului 2024, autoritatile romane au...

Actriţa Luminiţa Gheorghiu, cunoscută pentru rolurile din filme ca „Moromeţii”, „Moartea domnului Lăzărescu” sau „Poziţia copilului”, a murit la vârsta de 71 de ani.

Luminiţa Gheorghiu s-a născut în 1 septembrie 1949. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar. A debutat în teatru în 1971, pe scena Studioului Casandra, iar după absolvire a fost repartizată la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani.

În 1975 a jucat în trupa Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, iar din 1976 până în 2003 a jucat pe scena „Bulandra”. 

Actriţa şi-a început cariera cinematografică în urmă cu mai bine de trei decenii, iar primul rol important în film a fost Catrina din „Moromeţii” (1987), regizat de Stere Gulea.

Două decenii mai târziu, a fost premiată la nivel internaţional pentru interpretarea din „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi Puiu, 2005). Rolul asistentei medicale i-a adus, în 2007, premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la gala premiilor Asociaţiei Criticilor de Film de la Los Angeles.

Luminiţa Gheorghiu a mai jucat în „Autora”, „După dealuri” şi „Sunt o babă comunistă”, ecranizare a romanului omonim scris de Dan Lungu şi regizat de Stere Gulea. Actriţa a făcut parte şi din distribuţia unor filme precum „Poziţia copilului” şi „Aferim!”, iar în 2014 a fost premiată de Academia Română pentru rolul din filmul „Cuscrii”.

Ultimele stiri