Matematicianul Solomon Marcuș, membru al Academiei Române, a murit joi, la vârstă de 91 de ani, a confirmat pentru Hotnews.ro academicianul Viorel Barbu. Solomon Mărcuș era internat la Spitalul Fundeni, unde fusese transferat zilele trecute de la Spitalul Elias.
Solomon Marcuș s-a născut la 1 martie 1925, la Bacău, părinții săi fiind croitori.
A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității București, obținând ulterior titlurile științifice de doctor în matematică și doctor docent.
După absolvirea facultății, Solomon Marcuș a predat că profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. Este autorul a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiză teatrală, în științele naturale și sociale, potrivit Wikipedia.
Cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii. A publicat peste 50 de volume în România, traduse în mai multe limbi din Europa și nu numai și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate.
Opera sa a fost citată de peste 1.000 de autori.
Din 1993, Solomon Marcuș a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din 2001 era membru titular al Academiei Române.