Psihiatrul Gabriel Diaconu comentează imaginile apărute în spațiul public, în care preotul Calistrat lovește  o femeie. Părintele a povestit că femeia l-a provocat și că înainte să o lovească l-ar fi împins. Chiar și așa, purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a calificat reacția preotului ca fiind una nepermisă. Același lucru îl spune și psihiatrul Gabriel Diaconu:

„Măciucile părintelui Calistrat

”…vii tu, o măciucă nemăritată, să faci teatru în față la (sic!) câteva sute de oameni”

Românul ar zice ”gura păcătosului adevăr grăiește”. Freud i-ar spune ”identificare proiectivă”, un mecanism de apărare primitivă psihologică prin care ”vezi paiul, dar nu vezi bârna”, adică atribui anumite calități indezirabile propriului caracter unei alte persoane.

Neîndoielnic, să-l faci ”măciucă nemăritată” pe părintele Calistrat nu se cuvine. E un om bătrân, cu barbă albă, și-a atras o bază de susținere prin modul hâtru, uneori mai din topor, dar altfel convingător, de-a predica. Oamenii se uită în gura lui. Că spune una, că spune alta, că aduce cu un personaj de poveste, nimeni nu se îndoiește că popa convinge. Trece sticla. Ajunge la duhul omului. Și-l influențează.

Frustul acroșaj de la mănăstirea Vlădiceni dintre – se pare – Calistrat și două femei care i-ar fi făcut niscaiva propuneri indecente (?), concluzionat printr-o bastârcă dată cu sete uneia (după cum reiese din filmarea devenită publică), riscă să stârnească zâmbete, căci pare scoasă din Cascadorii Râsului.

Doar că nu-i de râs. E de plâns. Și nu-i nici plânsul de milă.

E plânsul de silă.

Păi cum vii tu, ditai fața bisericească, proaspăt pogorât din iubirea de aproape și – vezi Doamne – pentru că ți-a pus o babă piedică (sau ce-o fi fost) deodată dai frâu liber dreptății ochi pentru ochi, dintre pentru dinte? Halal om, să dai într-o femeie. Halal bărbat! Halal individ!

Privitorilor, probabil, le-a părut firesc. Nu e ca și cum astfel de scene, având protagonist un bărbat și-o femeie, n-au loc la ordinea zilei prin țară, iar de regiunea Moldovei nu mai vorbesc. E o predestinare.

Tot felul de masculi crescuți cu lapte de iapă se iau, mânzește, la întrecere, care-o fi mai dârz dintre ei, mai robust, mai viril, mai patriarhal. Dacă te-a refuzat femeia, bate-o. Dacă te-a deranjat femeia, bate-o. Dacă nu ți-a făcut copii, bate-o. Dacă ți-a încălzit ciorba prea mult, sau prea puțin, bate-o. Bate-o să te știe de frică. Bate-o să te respecte. Bate-o de dimineață ca să-ți meargă bine, bate-o și noaptea ca să dormi liniștit.

Aceasta este lumea în care a decis Calistrat să predice. Ca să facă lumea cum zice popa, nu cum face popa.

Se subînțelege, din afirmațiile pline de năduf ale lui Calistrat, că alta ar fi putut să-i fie soarta victimei dacă nu era o măciucă. Sau măciucă să fie, dar măcar măritată. Adică, vezi Doamne, dacă ar fi avut vreo brumă de statut, de-ar fi contribuit întrucâtva la obște.

Dar așa, ce folos?

La ce-o fi bună o femeie dacă-i și noduroasă, și nici bărbat nu și-a găsit?

Nu vă dați sfinți, nu vă sclifosiți. Cultura românului e de fală, dar și de dispreț. Dintr-o astfel de scenetă, ambiguă poate moral pentru mulți, românul va deduce că violența fizică poate fi justificată dacă a) agresorul are o autoritate oarecare sau b) dacă victima are anumite predilecții sau proprietăți.

”Și-a căutat-o cu lumânarea”. ”O fi făcut și ea ceva, i-o fi vorbit urât, l-o fi jignit”.

Cum – necum, pumnul ăla dat cu sete și nu oricum, ci așa, vitejește, pe la spate, a aterizat fix în moalele justiției sociale cutumiale. Adică așa cum se obișnuiește.

Părințele, taie-ți mâna aia cu care mai devreme făcuseși semnul crucii, pe care-o ridici cât să ierți, în numele Dumnezeului tău, păcate, înainte să dai într-o femeie. Ca să înțelegi mata mesajul, dacă ai lovit într-o femeie ai lovit în mamă, în soră, în fiică, în soție. Ai lovit în cine ți-a dat lapte, cine ți-a șters gura și ți-a ținut noaptea cald. N-ar trebui să fie atât de greu de înțeles.

O aruncătură la gard se cuvine și comunicatului dat de BOR prin persoana lui Vasile Bănescu, a cărui declarație diplomatică ”așa ceva este inacceptabil” (parafrazez) e pe cât de corectă politic, pe atât de boantă acțional. Inacceptabil de cine? Și inacceptabil de cum?

Trăim și-așa vremuri întunecate. Avem nevoie să ne ridicăm pe cât posibil din glod. Convine, nu convine, preoțimea face parte din fibra profundă a acestei lumi. Sunt oameni care cred, sunt oameni care merg la biserică. Sunt oameni care își atârnă speranța de-un Iisus pe cruce. Pot să înțeleg asta. Pot să respect asta.

Cine pare că n-a înțeles, și nici nu prea respectă, e Calistrat. A cărui barbă lungă ascunde un suflet de copil hain, de pripas.

Când eram copil vecinul nostru prinsese boală pe popă că e ”venetic”. Le mai și bea omul. Și-l vede într-o zi (căci popa se ocupa în timpul liber și de agricultură) și de departe îl ia ”părinte, părinte, iar te ții de coțcării?”

Popa i-o fi răspuns ceva, succint, din buze. I-a zis, și-a plecat.

După care luni de zile a umblat popa prin sat cu capul dezvelit, smerit. Își pusese singur canon. De ce-și pusese canon? Că l-a luat gura pe dinainte. Înțelegea că enoriașul are voie, dar el, om în sutană, ar trebui totuși să reprezinte ceva. Să fie mai mult. Mai bine. Mai înțelept.

#medicinromania”, scrie Gabriel Diacou pe Facebook.