Bobi Modan, tatăl unuia dintre bebelușii internați în spital cu infecție digestigă gravă, a intrat în direct la Realitatea TV, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, și a dezvăluit cum au fost tratați de medicii din Pitești, înainte de a ajunge la București.

Bobi Modan este din Topoloveni și este tatăl unui băiețel de 9 luni, care se află internat la Spitalul Clinic de Urgență Marie Curie din Capitală în acest moment.

Acesta a povestit cum a fost tratat de medicii de la Pitești atunci când a ajuns cu copilul în spital.

„Miercuri seara (n.r. 3 februarie) l-am internat la Pitești. Nu l-am internat la Pediatrie, pentru că medicul de gardă dormea. Asistentele ne-au trimis la Infecțioase, pentru că cel mic avea diarie și vomă. Am vrut să vorbim cu doctorul de gardă, doamna Ceaușescu, dar asistentele au zis că se odihnește și că nu o deranjează. Ne-a făcut radiografie și ne-a trimis la Infecțioase. Am stat o zi și am văzut că era ceve în neregulă cu copilul”, a spus tatăl bebelușului.

Acesta a mărturisit că a așteptat mai mult de o oră ambulanța care i-a transportat la București. Asta pentru că autovehiculul a venit de la 20 de kilometri de Pitești, întrucât spitalul din Pitești nu dispunea de medic pentru ambulanță.

„Ne-am întors la Pediatrie, unde ne-au spus că ce-l mic e ok, cu toate că era umflat. Au spus că e în regulă copiulul, că are puțină apă la rinichi. Am cerut fișa de internare să văd cu câte kilograme l-am internat. Am venit cu el cu 7,8 kilograme și el avea 9 kilograme și ceva. Deci cu 2 kilograme mai mult decât în ziua în care l-am internat. A luat 2 kilograme în plus în doar trei zile. După aia ne-au trimis la București. Am așteptat o oră să vină ambulanța, pentru că nu aveau medic pe ambulanță. Am ajuns într-un final la spitalul Marie Curie. Am avut noroc cu doctorii de la Marie Curie. Soția mea este internată și acum cu cel mic”, a explicat Bobi Modan.

„Deocamdată nu se știe care ar putea să fie cauza. Așteptăm rezultatele de mâine. Apa este exclusă, laptele exclus, mai rămân doar fructele. Acum așteptăm să urineze copilul, pentru că nu urinează. E grav. Dacă ne trimitea din prima seara la București scăpa cu o singură sondă. De miercuri este în starea asta, de 8 zile. Dacă mai stăteam o zi, murea copilul”, a continuat tatăl bebelusului.

Acesta susține că i-a chemat pe anchetatori în casa sa pentru a colecta probe, pentru că, spune acesta, se aruncă vina pe părinți.

„Am chemat și poliția la mine acasă. Au venit inspectorii, au luat probe. Eu i-am chemat ca să vadă că avem de toate, toate condițiile. Ei vor să dea vina pe părinți, să se scoată basma curată. Copilul ăla e nevinovat”, a explicat Bobi Modan.