Justitia din Romania este pusa la zid de marii oameni de afaceri incoltiti de DNA. Zilele trecute s-a aflat ca beneficiarii contractelor de spionaj ai firmei israeliene Black Cube erau Dan Adamescu respectiv fostul ofiter al SRI, Daniel Dragomir, adjunct al lui Florian Coldea. Insa increngaturile sunt mult mai adanci de atat. Daniel Dragomir a fost arestat in acest dosar de spionaj la adresa procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, iar Elena Udrea marturiseste ca este buna prietena cu Daniel Dragomir.
Rezulta din itele incurcate ale povestii ca Romania este subordonata in totalitate acestor indivizi care cu bani isi numesc oameni in functii si tot cu bani pot sa-i compromita pe cei care nu raspund cu obedienta intereselor lor. Oare Traian Basescu o stie pe asta?… Sau “sursa alternativa de informatii” nu i-a transmis ca este spionat seful uneia dintre institutiile cheie din Romania?
Intr-o postare facuta dupa emisiunea unei televiziuni nationale de stiri, Elena Udrea confirma intalnirea cu fostul ofiter al SRI, Daniel Dragomir, arestat preventiv in dosarul Black Cube, anunta caplimpede.ro.
„Referitor la poza data la A3, in care apar si eu la un restaurant la mare vara trecuta, alaturi de Alina Bica si altii, printre care fostul ofiter SRI, Daniel Dragomir. Precizare. Eu am iesit la masa cu Alina Bica si Laura Vicol, avocata si prietena ei. Spre sfarsitul intalnirii a trecut pentru un sfert de ora si domnul Dragomir, si dansul client al doamnei avocat Vicol. Vad ca domnul Gadea tine sa faca breaking news din aceasta poza, care este evident ca a fost facuta de profesionisti (aceiasi probabil care le faceau si pe cele de la Paris in 2014), ca sa ma poata implica in tot felul de teorii conspirationiste. Daca vrea breaking news, as putea sa ii spun ce am aflat la acea masa, de la domnul Dragomir, fostul adjunct al domnului Coldea. Dar nu cred ca in noul rol de slujitor al Sistemului, are curaj sa vorbeasca despre astfel de subiecte…”, scrie Udrea pe Facebook.
Astfel, Udrea confirma ca prietenia sa cu suspectul Dragomir este mai veche, desi intr-o emisiune tv anterioara a negat ca l-ar fi cunoscut pe acesta. Udrea ameninta ca va dezvalui ce a aflat la respectiva masa, informatii pe care se presupune ca le-a aflat la primul contact cu fostul ofiter, in doar 15 minute.
Presa a afirmat ca beneficiarul contractului cu Black Cube ar fi fost omul de afaceri, Dan Adamescu, prezentand ca dovada doar o oferta facuta de israelieni companiei TNG. Cel de-al doilea contract il indica pe Daniel Dragomir ca beneficiar, acesta fiind un intermediar al grupului organizat care avea ca scop compromiterea Laurei Codruta Kovesi, dupa cum sustin surse judiciare consultate de Hotnews.
Conform fotografiilor prezentate de postul de televiziune, la respectiva intalnire au mai participat Remus Truica, Alina Bica, Daniel Dragomir si un personaj misterios deocamdata, surprins cu spatele. Personajul pozat din spate, din prim-plan, este nimeni altul decat un important personaj din partidul condus de Traian Basescu, fost candidat la Primaria Sectorului 2 din Bucuresti, Radu Cristescu, cercetat penal in mai multe dosare. Toti cei prezenti sunt cunoscuti pentru legaturile politice si economice cu anturajul fostului presedinte al Romaniei, Traian Basescu.
Black Cube a incheiat doua contracte distincte in Romania, unul in martie 2015 avandu-l drept beneficiar pe omul de afaceri Dan Adamescu iar al doilea in februarie 2016, cu fostul ofiter SRI Daniel Dragomir, au declarat pentru HotNews.ro mai multe surse apropiate dosarului. In valoare de 600 de mii de lire, contractul cu Adamescu, condamnat intre timp definitiv la inchisoare sub acuzatia ca a mituit judecatori pentru a pronunta solutii favorabile firmelor sale, ar fi avut ca obiectiv determinarea DNA de a-si retrage acuzatiile in acest dosar, au explicat pentru HotNews.ro sursele citate.
Black Cube urma sa deruleze o intreaga campanie in acest scop si lansarea unor mesaje, cum ar fi „DNA distruge investitorii straini”, „DNA a actionat in cazul Adamescu la comanda lui Ponta” sau ca procurorii anticoruptie sunt antisemiti. La fiecare trei luni, firma israeliana realiza un raport cu actiunile derulate. De notat ca familia Adamescu a facut un puternic lobby si in afara tarii, in presa internationala, pentru a se prezenta drept o victima politica a guvernului Ponta, care l-ar fi sanctionat din cauza politicii editoriale a ziarului Romania Libera. Nu e clar insa daca Black Cube este implicat si in actiunile de lobby extern.