-9.2 C
București
duminică, ianuarie 18, 2026
AcasăStirea zileiBeckham paraseste Los Angeles Galaxy, in cautarea unei ultime provocari

Beckham paraseste Los Angeles Galaxy, in cautarea unei ultime provocari

in:

Stiri pe acelasi subiect

DAVID BECKHAM lanseaza o noua colectie pentru H&M

Daca sotia sa Victoria a luat caile cinematografiei fostul...

TOP ZECE celebritati care sufera de TULBURARI DE ANXIETATE!

Pe teritoriul Statelor Unite ale Americii peste 40 de...

David Beckham se indreapta spre actorie!

David Beckham se indreapta spre actorie, in curand ar...

Fotbalistul David Beckham a anunţat, luni, că finala Ligii nord-americane de fotbal (MLS), din 1 decembrie, cu Dynamo Houston, va fi ultimul său meci pentru echipa Los Angeles Galaxy, dar va mai accepta o ultimă „provocare” înainte de a se retrage din activitatea de jucător.

„Am petrecut momente speciale ca jucător la Los Angeles Galaxy, dar vreau să trăiesc o ultimă provocare înainte de a-mi încheia cariera de fotbalist”, a declarat Beckham într-un comunicat.

Mijlocaşul englez în vârstă de 37 de ani ar urma să-şi anunţe viitoarea sa destinaţie, marţi, într-o conferinţă de presă. Săptămâna trecută, Melbourne Heart a anunţat că discută cu Beckham pentru ca el să evolueze în campionatul australian, unde joacă şi vedeta italiană Alessandro Del Piero, dar agentul jucătorului englez a dezminţit aceste informaţii.

Beckaham a sosit la LA Galaxy în 2007 de la Real Madrid şi mai avea un an de contract cu gruparea americană.

„De la sosirea mea, am văzut cum a crescut an de an popularitatea fotbalului (n.r. – în SUA). Nu consider această plecare ca sfârşitul relaţiei mele cu MLS. Ambiţia mea este să devin acţionar în această structură în viitor”, a menţionat fostul căpitan al naţionalei Angliei, cu 115 selecţii în palmares.

Beckham s-a alăturat grupării Manchester United când avea 14 ani şi a acumulat 398 de meciuri sub tricoul formaţiei engleze, cu care a câştigat de şase ori Premier League şi o dată Liga Campionilor. În 2003, el s-a transferat la Real Madrid, cu care a obţinut titlul în Spania, în 2007, doar cu câteva săptămâni înainte de a pleca în SUA.

Cu LA Galaxy, Beckham a obţinut un singur titlu, anul trecut, după victoria obţinută în finală tot împotriva echipei Dynamo Houston. În pauza competiţională din SUA, Beckham a evoluat de două ori pentru AC Milan, unde a fost împrumutat.

La echipa naţională a debutat în 1996, într-un meci cu Moldova şi a fost căpitanul primei reprezentative între 2000 şi 2006. În 2009, cu Belarus, a jucat ultima sa partidă în echipa Angliei.

Ultimele stiri