Bolnava de Covid, Maia Morgenstern cearta autoritatile: ”Cum, cum să începi școala iar testele… peste o săptămână?!”

1164

Actriţa Maia Morgenstern a anunţat că a fost confirmată cu COVID-19. Ea spune că a urmat sfaturile specialiştilor și s-a protejat, iar periodic a făcut teste și critică decizia autorităţilor de a redeschide școlile, cu testarea copiilor de-abia de săptămâna viitoare.

Actrița spune că, după două teste negative, sâmbătă și duminică, luni rezultatul testului COVID a fost pozitiv. Ea afirmă că o dată la două zile sau în fiecare zi face câte un test rapid, pentru că, prin natura profesiei, călătorește mult și spune că, în opinia sa, testarea în masă ar putea ajuta.

În acest context, Maia Morgenstern critică decizia autorităţilor de a redeschide școlile, cu testarea copiilor de-abia de săptămâna viitoare.

Redăm integral mesajul postat de Maia Morgenstern pe Facebook:
„<<Nu vreau să-ți fiu o povară!!!>> Izbucneam în plâns; sau mai târziu, pufneam de-a dreptul jignită/plictisită când o auzeam vorbind așa. Nici nu concepeam asta, nici nu se punea problema. Mă enervam de-a dreptul.
<<Nu vreau să vă fiu o povară>> , repeta MAMA. Uneori șoptit, alteori scâșnit. Îmi astupam urechile, nu puteam să aud sau să înțeleg așa ceva. Eram surdă. Între timp am mai înțeles unele lucruri. A trebuit să învăț să le accept și să le înțeleg.
Cred că a venit rândul meu să spun: <<Nu vreau să devin o povară!>>. Și mai ales să acționez în consecință. Am grijă de mine. În toate felurile: de trupul meu, de mintea mea, de sufletul meu. Am grijă permanentă.
În toată această perioadă am respectat toate regulile impuse, am urmat sfaturile specialiștilor de a mă proteja de boală, prin toate mijloacele cunoscute. Fără fanfaronadă, fără propagandă, fără surle și trâmbițe, fără a jigni sau agresa pe nimeni. Nu vreau să vă fiu o povară.
Tot în această perioadă am făcut zeci și zeci de teste. Mai ales în ultimele 2…3 luni. Prin natura profesiei mele, călătoresc mult, sunt expusă multor riscuri. Și, da, vreau să muncesc, să-mi câștig existența: nu vreau să fiu o povară.
O dată la doua zile sau în fiecare zi, dacă am spectacol sau filmare, făceam (și voi face!) test rapid. Certificat, necertificat, documente de orice culoare…eu fac, făceam și voi face test. Desigur, mulți râdeau de mine….și vor mai râde. Nu-i nimic, nu vreau să le fiu o povară.
Și a fost așa: M-am testat alaltăieri, negativ. M-am testat ieri, negativ. M-am testat și astăzi (pentru că urma să am spectacol): POZITIV
Evident, am anulat totul. Evident, m-am prezentat la medic din primul moment. Nu vreau să devin o povară: cred că am evitat o tragedie. Aș fi putut infecta la rândul meu alți și alți colegi, parteneri de scenă, de muncă. Evident, am urmat cu sfințenie tratamentul prescris. E modul meu de a incerca să scutesc oamenii din jurul meu de povara și spectacolul cumplit al unei forme grave de boală. Felul meu de a spune: mulțumesc, domnilor și doamnelor doctor, asistente și asistenți, personal medical. Prețuiesc enorm efortul vostru! Nu vreau să fiu o povară!
…..
Acum, însă, nu înțeleg, nu pot înțelege ceva. Cum, cum să începi școala iar testele…peste o săptămână, așa… În fine. Nu mă întreabă nimeni pe mine.
Dar cred din tot sufletul că a te testa, a fi testat, a se face testarea în masă, în mod constant ar putea să ajute. Sau cel puțin, nu face rău. Nu cunosc efecte adverse..Cred”.