14.1 C
București
sâmbătă, octombrie 12, 2024
AcasăEconomieCel mai mare comerciant din Romania SURPRINDE pe toata lumea! Ce se...

Cel mai mare comerciant din Romania SURPRINDE pe toata lumea! Ce se va intampla cu TOATE magazinele in viitorul apropiat!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Grupul german Kaufland, cel mai puternic comerciant din România cu peste 100 de hipermarketuri cu preţuri mici şi cu afaceri de 1,8 mld. euro anul trecut, a anuntat ca se va extinde pe piaţa din Republica Moldova, potrivit unui anunţ al companiei.

Nemţii sunt prezenţi astăzi pe şapte pieţe din Europa, respectiv Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România, cu peste 1.100 de magazine, scrie zf.ro.

„În anul 2005 am deschis primul magazin Kaufland în România, iar de atunci am ajuns la peste 100 de magazine deschise, două centre logistice şi am creat peste 15.000 de locuri de muncă. Expansiunea reţelei continuă (…) prin urmare, având în vedere şi contextul legăturilor istorice şi culturale foarte strânse între România şi Republica Moldova, la aniversarea a zece ani de activitate, Kaufland România anunţă extinderea reţelei de magazine şi în această ţară”, potrivit unui comunicat de presă al companiei.


Citeste si:

Un cunoscut lant de supermarketuri vinde tot si pleaca din Romania!

Daca aveai impresia ca doar in piata te fura la cantar nu privi acest VIDEO! Un roman face testul lamaiei intr-un supermarket!


Ei spune că deja s-au realizat primii paşi pentru demararea acestui proiect, ce va fi coordonat direct de către Kaufland România, cu intenţia de a deschide mai multe magazine.

„Oraşul în care intenţionăm să deschidem magazine este deocamdată capitala ţării – Chişinău – prima deschidere fiind aşteptată peste aproximativ doi ani.”

 

Ultimele stiri