Intra in contact cu noi

ACTUALITATE

China a inceput vaccinarea in masa a populatiei impotriva coronavirusului

Publicat cu

pe

China creşte rapid numărul persoanelor care sunt injectate cu vaccinurile sale experimentale, un oraş oferind un vaccin populaţiei, în timp ce o companie de biotehnologie oferă un altul gratuit studenţilor care pleacă în străinătate, potrivit CNBC.

Oraşul Jiaxing, situat la sud de Shanghai, oferă un vaccin în curs de dezvoltare de către compania Sinovac. Grupurile cu risc ridicat, inclusiv persoanele care sunt ”responsabile de operaţiunile de bază ale oraşului”, vor avea prioritate, dar se pot înscrie şi rezidenţii care au nevoie urgentă să fie vaccinate, informează News.ro.

Vaccinul se află în etapa finală a studiilor clinice, dar nu a fost încă aprobat. Autorităţile oraşului au declarat că vaccinul este furnizat sub autorizaţie de urgenţă.

China National Biotech Group, o altă companie chineză de vaccinuri, oferă vaccinul gratuit studenţilor care studiază în străinătate în cadrul unei strategii despre care experţii în sănătate spun că ridică probleme de siguranţă şi etice.

Reclama

Peste 168.000 de persoane s-au înscris pentru a primi vaccinul printr-un sondaj online şi peste 91.000 sunt luate în considerare, a anunţat CNBG pe site-ul său. Pagina respectivă a fost eliminată marţea trecută.

Companiile farmaceutice chineze au cinci vaccinuri în etapele finale ale studiilor clinice, dar niciunul nu este aprobat pentru uz public. Acestea participă la cursă globală pentru a dezvolta un vaccin care, dacă va avea succes, va oferi industriei chineze în dezvoltare prestigiu şi vânzări la nivel mondial.

Înalţi oficiali chinezi din domeniul sănătăţii au promis un vaccin pentru populaţie înainte de sfârşitul acestui an.

Vaccinul CNBG a fost administrat deja lucrătorilor medicali şi angajaţilor companiilor chineze trimişi în străinătate, sub o autorizaţie de urgenţă pentru persoanele din categoriile cu risc ridicat. Vaccinul a fost administrat unor 350.000 de persoane în afara studiilor clinice, a declarat în septembrie un director executiv al companiei.

Reclama

În studiile clinice au fost înrolate aproximativ 40.000 de persoane.

„În prezent, se pare că studenţii chinezi care pleacă în străinătate au o dorinţă puternică de a lua vaccinul”, a declarat un angajat al CNBG unui ziar de stat, The Paper.

Studenţii din China, care urmează să-şi înceapă semestrele în străinătate, spun că vor vaccinul deoarece sunt îngrijoraţi să nu se îmbolnăvească.

”Este foarte periculos acolo, oraşul în care studiem este o zonă de pericol roşu”, a spus o studentă care studiază în Polonia şi care şi-a dat doar numele de familie, Ouyang. S-a înscris pentru vaccinul CNBG în septembrie, dar nu a primit încă un răspuns. ”Cu toţii ne dorim cu adevărat acest vaccin”, a mai spus ea.

Reclama

O studentă care urmează să meargă în Marea Britanie a declarat că s-a înscris prin intermediul paginii online după ce colegii ei de clasă au spus că au primit vaccinul.

Dacă vaccinul funcţionează, ar putea ajuta la protejarea studenţilor care merg în Europa sau Statele Unite, unde pandemia este încă în curs, au afirmat experţii medicali. Dar aceştia au mai spus că dezvoltatorii trebuie să clarifice că eficacitatea vaccinului nu este dovedită şi să ţină evidenţa a ceea ce se întâmplă cu oamenii care îl primesc.

Dacă vaccinul nu funcţionează, atunci ”acest lucru oferă oamenilor un sentiment fals de securitate”, a spus Sridhar Venkatapuram, specialist în bioetică la King’s College London Global Health Institute.

Partidul Comunist Chinez a declarat în martie că epidemia de coronavirus este sub control, dar a avertizat că riscul unui nou focar este mare. Călătorii şi vizitatorii clădirilor publice sunt încă verificaţi pentru semne de infecţie. Cei care sosesc din străinătate trebuie să stea în carantină timp de două săptămâni. Ţara a raportat 4.634 de decese şi 85.622 de cazuri confirmate.

Reclama

Săptămâna aceasta, 10 milioane de persoane au fost testate în portul Qingdao din estul Chinei, după ce au fost identificate 12 cazuri în weekendul trecut, a anunţat vineri guvernul. Aceste cazuri au apărut după o perioadă de aproape două luni fără transmiterea locală a virusului în China.

Tehnologie

Google sterge conturile inactive incepand de vineri

Publicat cu

pe

Google a anuntat inca din luna mai ca incepand cu 1 Decembrie 2023 va sterge toate conturile inactive. Asa ca daca aveti un cont Google pe care nu l-ati mai folosit de ceva vreme? Daca vreti ca acesta sa nu dispara, ar trebui sa va conectati inainte de sfarsitul acestei saptamani.

Conform politicii actualizate a Google privind conturile inactive, pe care gigantul tehnologic a anuntat-o in luna mai, conturile care nu au fost folosite in ultimii doi ani ar putea fi sterse. Conturile considerate inactive vor fi sterse intr-o procedura etapizata incepand de vineri. Daca aveti un cont care risca sa fie sters, ar trebui sa fi primit mai multe notificari de la Google trimise la adresa de e-mail afiliata contului respectiv si la adresa de recuperare a acestuia (daca exista una).

Dar daca inca va mai ganditi la aceasta noua politica – si doriti sa va asigurati ca este salvat continutul dvs. de pe Google Drive, Docs, Gmail si altele – iata ce trebuie sa stiti. In anuntul din luna mai, Google a atribuit actualizarea conturilor inactive unor probleme de securitate. Conturile care nu au fost folosite de mult timp sunt mai susceptibile de a fi compromise, a declarat compania, mentionand ca aceste „conturi uitate sau nesupravegheate” au de obicei parole vechi, adesea nu dispun de autentificare cu doi factori si primesc mai putine verificari de securitate. Prin urmare, aceste conturi ar putea fi piratate si folosite pentru spam sau alte continuturi rau intentionate, precum si pentru furtul de identitate. Cel mai simplu mod de a va mentine activ contul Google (si, astfel, de a impiedica stergerea acestuia) este sa va conectati la el cel putin o data la doi ani.

Continua sa citesti

Justitie

Primarul liberal Catalin Chereches a fost arestat in Germania.

Publicat cu

pe

Primarul liberal din Baia Mare, Catalin Chereches, a fost arestat marti seara in Germania de politistii bavarezi. Daca Catalin Chereches va vrea sa colaboreze cu autoritatile din Germania o sa ajunga in tara in regim de urgenta.

Daca contesta mandatul de extradare, procedura poate dura chiar si jumatate de an. Cu rani pe fata si incatusat. Asa l-au pozat politistii bavarezi pe Catalin Chereches la 5 zile dupa ce a fugit din tara.

Potrivit primelor informatii, Chereches a fost prins cand se pregatea sa paraseasca Germania. El a calatorit alaturi de o matusa, cu masina, circuland pe autostrada cu aproape 200 de km/ora, au spus surse oficiale germane. Cei doi au ajuns la gara din Augsburg si incercau sa scape de autovehicul, eventual sa ia un tren sau un taxi. Acela a fost momentul in care a fost prins de politistii bavarezi si BKA (Politia federala de investigatii criminale – n.red.). Aceleasi surse au mai precizat ca fostul primar ar fi incercat sa se opuna arestarii si s-a ranit cand a vrut sa fuga de oamenii legii.

Cel mai probabil, Chereches ar fi mers in Germania sa ia banii pe care i-a transportat acolo in mai multe transe, bani pe care i-a depozitat in seifuri din locuintele detinute acolo de mama sa si de sora acesteia. Suma din Germania ar fi in jur de 1.500.000 de euro. Intr-o depozitie din instanta de judecata, Chereches a recunoscut ca a carat personal banii cu masina in Germania.

Reclama



Continua sa citesti

Politica

Ciolacu despre Geoana presedinte: ”Nu cred in ciorbe reincalzite”

Publicat cu

pe

Intrebat daca Mircea Geoana, fost presedinte al PSD, ar putea fi un asemenea candidat, in contextul in care probabil peste cateva zile o sa isi anunte candidatura, Ciolacu a replicat: „Foarte bine. Sa candideze. Toata lumea”.

„Dupa ce am vazut sondajele, parerea mea e ca nu mai are rost nici sa avem alegeri. Uitati de domnul Geoana. Mai are rost sa le mai facem? Parerea mea e ca nu mai are rost sa le mai facem, la asemenea cifre”, a completat Ciolacu.

Premierul a mai spus ca are „o retinere ca presedintii PSD, atunci cand s-au suparat pe partid, si-au facut alte formatiuni politice”.

„Majoritatea presedintilor PSD au fost dati afara. Eu sper ca nu o sa fiu exclus si cu certitudine nici nu o sa imi fac partid. Cred ca e mult prea prematura discutia. Din cate stiu, domnul Geoana este in acest moment la NATO, secretar general adjunct. Inca are o misiune de indeplinit. Inteleg intentiile domniei sale. Nu am nicio problema. Traim intr-o tara democratica. Partidul va decide la momentul respectiv. As vedea, totusi, un om mai de stanga si mult mai aplicat si un om inca in vartoarea realitatii din Romania. Nu cred in ciorbe reincalzite”, a mai explicat seful Executivului.
Ciolacu a declarat ca nu isi doreste o candidatura la prezidentiale si nu si-a dorit nici sa fie premier. Insa spera sa se ridice la nivelul asteptarilor.

Chestionat daca nu doreste la presedintia Romaniei, liderul PSD a raspuns: „Nu am avut eu cu mine inca aceasta discutie. Dupa ce o sa am, sunt ferm convins ca o sa o comunic”.

Intrebat mai departe daca sunt presiuni in PSD asupra lui sa candideze la prezidentiale, Ciolacu a replicat: „Intotdeauna au existat presiuni. Dar eu am mai vazut filmul acesta. Sunt unul dintre membrii fondatori ai partidului”.

Referitor la faptul ca a spus ca este timpul sa fie un social-democrat candidatul la prezidentiale si intrebat daca acesta trebuie sa aiba carnet de partid, liderul PSD a raspuns: „Nu. Am zis un spirt social-democrat”.

Continua sa citesti

hot news