Acasă Comentariul zilei Cinci lucruri EXTRAORDINARE despre Romania spuse de cel mai promitator poet din...

Cinci lucruri EXTRAORDINARE despre Romania spuse de cel mai promitator poet din Ucraina! ”Sunteti steaua in ascensiune a Europei de Est!”

14

După căderea comunismului, relațiile dintre Ucraina și România au fost reci sau ostile, dar agresiunea rusă a schimbat în mod fundamental această situație – consideră poetul ucrainean Andri Liubka (29 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai generaţiei tinere de scriitori ucraineni. Într-un editorial publicat în revista online „Zbruč” (www.zbruc.eu), după mai multe vizite efectuate în România, Liubka subliniază că „este un moment favorabil pentru actualizarea cunoștințelor despre România, ţară care, potrivit experților, ar fi ‘steaua în ascensiune’ a Europei Centrale și de Est”, scrie Rador.

Editorialul lui Andri Liubka este alcătuit din cinci paragrafe, iar primul este intitulat „Booming Romania” şi abordează creşterea economică a României, care a permis țării să se situeze pe primul loc în UE la capitolul dezvoltare. De asemenea, scriitorul menţionează că agențiile de investiții și instituțiile financiare internaționale consideră România ca fiind un „tigru” sau „o stea în ascensiune” și recomandă să investească în această țară. „Stabilitatea politică și lupta surprinzător de eficientă împotriva corupției a condus la faptul că tot mai mulţi oficiali de la Bruxelles consideră că România este liderul regiunii, nu Polonia. În consecință, Bruxellesul a decis să recompenseze acest ‘elev silitor’, iar UE intenţionează ca, în perioada 2014-2020, să investească peste 43 de miliarde de euro în diverse proiecte în România” – scrie Andri Liubka.

Al doilea capitol din editorialul scriitorului ucrainean este intitulat „Departe de Moscova” şi subliniază că, deşi unii s-ar putea să fie surprinşi, nu ucrainenii au cea mai negativă părere faţă de Federația Rusă, ci românii, în pofida faptului că Rusia este în război cu Ucraina, nu cu România. „Rusofobia este unul dintre fundamentele mentalității românești, iar românii consideră că multe dintre problemele lor sunt cauzate de slavi (a se citi ‘ruşi’). Românii se consideră un popor vechi, urmaş al Daciei și al cuceritorilor săi, romanii și, apoi, o ‘insulă latină” ​​în Est, o țară a civilizației occidentale în mijlocul barbarilor estici. Rusofobia românilor a stat şi la baza atitudinii ostile a României faţă de Ucraina, ţară percepută drept o continuare a Rusiei sub un alt nume. Cu toate acestea, Euromaidanul şi agresiunea rusă au schimbat în mod radical această situație, iar acum elita politică românească vede în Ucraina un aliat în construirea unei centuri de securitate în Europa Centrală și de Est” – scrie Andri Liubka. Acesta îşi completează capitolul şi aminteşte că, la 29 februarie 2016, România a decis să ofere Ucrainei o asistență militară în valoare de un sfert de milion de euro.” După două decenii de vid în relația dintre România şi Ucraina, un astfel de gest poate fi considerat un progres” – notează scriitorul.


Citeste si:

In doua orase din Romania NIVELUL DE TRAI este peste cel din Londra, Paris sau Barcelona!

Marele actor Sebastian Papaiani: Romania NICIODATA nu are bani pentru cei multi, care de fapt tin tara! Doar pentru cei care o conduc si o conduc PROST!


În cel de-al treilea paragraf, intitulat „Vestul ca o opțiune”, Andri Liubka atrage atenţia asupra faptului că „românii nu s-au oprit la simple declarații de apartenență la lumea occidentală, ci chiar au început să acționeze și să-şi occidentalizeze țara, din cele mai vechi timpuri”. „Cel mai important în acest proces a fost trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin, în urma unor decizii aparţinând autorităţilor, în anul 1860. Alfabetul latin a fost introdus şi în Republica Moldova, o țară care, în deceniile următoare, s-ar putea uni cu România, obţinând drepturi de autonomie sau federație” – consideră tânărul scriitor ucrainean. Un alt capitol, intitulat „Conducătorul străin”, abordează eforturile depuse de români pentru a-şi reforma țara și pentru a o aduce mai aproape de Occident. Astfel, Andri Liubka notează că românii, ţinând cont inclusiv de recomandările persistente ale imperiilor europene, au invitat un străin la conducerea țării, apelând la reprezentanții dinastiei aristocratice germane Hohenzollern. „Această decizie s-a dovedit a fi incredibil de eficientă: Regele Carol I a depus toate eforturile posibile pentru prosperitatea României, câștigând dragostea poporului și acceptarea monarhiei. Interesant este că, după căderea comunismului, reprezentanții acestei dinastii, chiar şi fără tron, au continuat să lucreze în mod activ în beneficiul României, promovând intens aderarea ţării la NATO și UE. Astăzi, urmaşii români ai dinastiei Hohenzollern locuiesc în București” – precizează Andri Liubka.

În ultimul paragraf, intitulat „Estul și Vestul – împreună sau schizofrenie tipică”, scriitorul atrage atenţia cititorilor ucraineni că, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări din Europa de Est, în România, mentalitatea poporului este construită, cumva, pe lucruri aparent opuse. În opinia lui Andri Liubka, deşi se consideră occidentalizată, România rămâne o țară fidelă ortodoxiei, însă nu pe linia moscovită, ci având legături Grecia. „În cele din urmă, religiozitatea românilor este destul de ciudată, pentru că aici ortodoxia este plină de elemente de misticism și păgânism. Astfel, nu este o coincidență faptul că fascismul s-a prins atât de uşor de România (Garda de Fier), iar cel mai mare istoric al religiei secolului trecut, Mircea Eliade, este tocmai din această ţară” – îşi încheie Andri Liubka editorialul despre România, publicat în revista online „Zbruč”.

Andri Liubka este un poet, traducător și eseist ucrainean, născut pe 3 decembrie 1987, la Riga (Letonia). Adolescenţa şi-a petrecut-o în regiunea ucraineană Transcarpatia, unde a absolvit Şcoala Militară din oraşul Mukacevo şi Facultatea de Filologie Ucraineană din Ujgorod. De asemenea, este absolvent de studii balcanice al Universităţii din Varşovia. Andri Liubka este cunoscut în multe țări mai ales pentru calitatea sa de membru marcant al unor festivaluri literare desfăşurate la Berlin, Rio de Janeiro, Praga, Vilnius, Varșovia, Innsbruck, Cernăuţi, Podgorica, Moscova, Lviv, Darmstadt sau Kiev. Cărţile sale au fost traduse în peste zece limbi şi se bucură de un real succes atât în Ucraina, cât şi peste hotare. Printre cele mai cunoscute cărti ale scriitorului Andri Liubka se numără volumul de poezii „Opt luni de schizofrenie”, „Terorism”, „Patruzeci de dolari, plus bacşiş”, „KILLER. Volum de istorii” şi „Carbid”.

Tânărul scriitor ucrainean a fost unul dintre organizatorii manifestaţiilor de susţinere a fostului preşedinte Viktor Iușcenko desfăşurate la Ujgorod în 2004, în timpul Revoluției Portocalii, iar în 2006, la alegerile prezidențiale din Belarus, a fost observator și unul dintre membrii grupului de consilieri ai candidatului la Președinție Aleksandr Milinkevic. După ce a participat la proteste pentru susţinerea acestui candidat din partea opoziţiei, Andri Liubka a fost arestat pentru 15 zile de către autorităţile din Belarus, după care a fost expulzat în Ucraina şi a primit interdicţie de a mai intra pe teritoriul belarus.

Articolul precedentCele mai mari UNIVERSITATI DIN LUME vin in Romania pentru a-i convinge pe cei mai buni elevi sa plece din tara!
Articolul următorCelebru politolog american: Romania nu intra in Schengen din CAUZA Republicii Moldova si criminalitatii de la granita cu ei!