Cum am dat cu economia de (La)gard

Categoric exista pe aceasta lume un grup de oameni care o conduc. La randul lor, acestia sunt impartiti pe secte. Pardon, sectiuni. De la cele mai valoroase la cele mai putin importante. Dincolo de Alesi, exista si masele, adica sclavii pe romaneste. Sunt indivizii care trebuie sa dea cu sapa pentru ca Alesii sa prospere. Resemnatii ar putea spune ca nu ai ce sa-i faci, asta-i viata. Rebelii, din ce in ce mai putini, se chinuie sa schimbe cate ceva. Prin partile esentiale daca se poate.

Sigur, vorbim despre eterna batalie dintre bine si rau. Sau transpusa in realitatile zilelor noastre, de batalia dintre oligarhiile financiare si energetice, pe de o parte, si scalvi, de cealalta parte. Armele folosite sunt dintre cele mai diverse. Sa vorbim putin despre una dintre ele, Fondul Monetar International. Aparent, o institutie menita a insanatosi economiile bolnave. Oare?

Are cineva idee despre vreun „pacient” care sa-si fi revenit complet? Sau macar sa-si fi revenit chiar si cu ceva sechele? Nu. În schimb, avem suficiente exemple in celalalt sens. Se adapteaza politicile Fondului in functie de realitatile fiecarei tari? Nu. Dimpotriva, foloseste o singura tehnica: legiferarea saraciei. De ce nu incearca, macar o data, si metoda ridicarii nivelului de trai? De ce printre masurile impuse guvernelor nu se regaseste ceva de genul „refacerea infrastructurii”? Simplu. Nu foloseste Alesilor sa aiba in ceafa rasuflarea unor mase destepte, citite, cum ar spune romanul. Le-ar fi greu si nu sunt obisnuiti cu asta.

Inchei cu alta intrebare. De ce am tratat-o pe doamna Lagarde, sefa FMI, cu atatea onoruri? Nu a demonstrat nimic, nu s-a remarcat prin nimic. Poate prin scrisorica adresata lui Szarkoszi, scrisă cand era mai tanara, si in care jura credinta vesnica unui personaj care si-a negat apartenenta la marea familie europeana cu 27 de membri. Prin masurile adoptate, evident. Dar se ma schimba omul, asa si doamna in cauza.