12.8 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăACTUALITATECurtea Internațională de la Haga condamnă Rusia: Trebuie să oprească de urgență...

Curtea Internațională de la Haga condamnă Rusia: Trebuie să oprească de urgență operațiunile militare din Ucraina!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Victorie simbolica a rusilor la Avdiivka

Victorie simbolică a rusilor la Avdiivka după ce armata...

Zelenski vrea o ”resetare” în conducerea ţării

Volodimir Zelenski a declarat ca vrea o  ”resetare” de...

Noua specializare a elevilor ruși: pilotarea dronelor!

Elevii din Rusia vor învăţa despre tehnologia dronelor pentru...

În ritmul acesta Rusia ar putea rămâne fără tancuri

Potrivit unor calcule făcute de jurnaliștii prestigioasei revciste Forbes...

Curtea Penală Internațională de la Haga a decis, miercuri după-amiază, că Rusia trebuie să oprească de urgență operațiunile militare din Ucraina. Decizia a fost luată în absența reprezentanților Moscovei.

Judecătorii au stabilit că Rusia nu a depus probe privind genocidul comis în regiunea Donbas, care ar fi motivat invazia și, în consecință, a solicita o decizie de urgență care să oprească ostilitățile, potrivit Realitatea Plus.

Președintele Curții, judecătoarea americană Joan E. Donoghue, a spus că ambasadorul Rusiei în Olanda i-a informat pe judecători că „guvernul său nu intenționează să participe la audieri”, fapt pentru care audierea a continuat fără delegația rusă.

Președintele rus Vladimir Putin a pretins că „acțiunea militară specială” a Rusiei este necesară „pentru a proteja oamenii care au fost supuși la intimidare și genocid” – adică cei a căror primă sau unică limbă este rusa – în estul Ucrainei.

Într-un mesaj din 1 martie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut un apel lumii, cerând să proclame că Federația Rusă comite terorism de stat. Zelenski a subliniat, în mesajul video postat pe canalul Telegram al Președinției, că rușii au început să bombardeze orașe și piețe publice unde nu se află nicio țintă militară.

Cazul se axează pe interpretarea unui tratat din 1948 privind prevenirea genocidului, semnat de ambele țări, și care desemnează CIJ ca for de soluționare a litigiilor dintre semnatari.

Se așteaptă o decizie privind această cerere în câteva zile, deși rămâne de văzut dacă Rusia va respecta vreun ordin dat de instanța internațională.

Dacă instanța ar ordona oprirea ostilităților, „cred că șansele ca acest lucru să se întâmple sunt zero”, a declarat Terry Gill, profesor de drept militar la Universitatea din Amsterdam. Potrivit acestuia, dacă o națiune nu respectă ordinul tribunalului, judecătorii ar putea cere o acțiune din partea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, acolo unde Rusia are însă drept de veto.

Ultimele stiri