Acasă Monden Dan Chișu s-a operat pe inimă la Monte Carlo. A fost de...

Dan Chișu s-a operat pe inimă la Monte Carlo. A fost de 3 ori mai ieftin ca in Romania

Dan Chișu a avut nevoie, cu ceva timp în urmă, de o operație la inimă. Actorul a dezvăluit că în România i s-a cerut suma de 12.000 €, așa că a ales să facă intervenția la Monte Carlo, în Monaco, unde l-a costat 4.700 €.

Dan Chișu a ales să plece din România și să se stabilească în Franța, cu tot cu familie. Actorul a dezvăluit că principalul motiv al mutării a fost cel medical, operația de care avea nevoie la inimă costând de aproape trei ori mai puțin la Monte Carlo decât la București.

Actorul spune că locuiește cu chirie pentru moment, într-un apartament de 2 camere, dar a făcut acest pas pentru a putea întruni toate condițiile ca să beneficieze de asigurarea de sănătate din Franța. „Au cea mai bună asigurare medicală din lume”, a punctat Chișu.

„Motivul principal este cel medical. Nu vreau să supăr tagma oamenilor din medicina din România. Făceam foarte des fibrilații din cauza unor probleme legate de sport făcut incorect, din cauza unor probleme moștenite de la mama, încât am hotărât să fac acea ablație. Este un cateter, se bagă în inimă. Nu e o operație pe cord deschis. E ca un stent, dar se duce mai departe și are un ecran, îți pune niște electrozi și face o hartă a celor care dau semnal electric”, a declarat Dan Chișu, relatează unica.ro.

„La București mi s-a spus că vin niște italieni și nu costă decât 12.000 de euro. Am cunoscut-o pe doamna doctor care mi-a spus: de ce nu vii tu la Monte Carlo? Și m-am dus și m-am operat. M-a costat 4.700 și am făcut-o acolo. Aceeași operație în niște condiții unde au tot.

După aceea mi-am dat seama că statusul meu medical este destul de dificil, iar Clara (n.r medicul) mi-a spus: ai cetățenie franceză”, a dezvăluit Dan Chișu.

După operație, actorul spune că se simte bine, aleargă 7 kilometri pe zi și se simte mult mai relaxat.

URMARESTE STIREA ZILEI!
Stirea Zilei Instagram
Articolul precedentIn sfarsit, Austria a anunțat ce vrea, de fapt, ca să accepte România in Schengen
Articolul următorVIDEO-Cum a reactionat sefa Uniunii Europene cand Iohannis i-a spus in fata ca Romania merita sa fie in Schengen