Însănătoşirea economiei chineze, a doua ca mărime din lume, a accelerat puternic în primul trimestru al acestui an, atingând o rată record de 18,3%, propulsată de cererea în creştere pe plan intern şi extern şi susţinerea guvernamentală continuă pentru firmele mai mici.
Însă ritmul de recuperare este aşteptat să se modereze, cu guvernul chinez întorcându-şi atenţia asupra gestionării riscurilor financiare pe segmentele în curs de supraîncălzire ale economiei, informează Mediafax.
Unul dintre acestea este cel imobiliar, unde defaulturile sunt în creştere dramatică. „Ne aşteptăm ca avansul trimestrial să rămână modest în restul anului, în condiţiile temperării boomului recent din construcţii şi exporturi“, a declarat Julian Evans-Pritchard, economist la Capital Economics, pentru Reuters.
Ajutată de măsurile stricte de gestionare a virusului şi de susţinere de urgenţă pentru companii, economia chineză şi-a revenit de pe urma unui declin dramatic de 6,8% consemnat pe primele trei luni ale anului trecut. Revenirea a fost generată în primul rând de exporturi şi mai recent de o redresare constantă a consumului.
Liu Aihua, purtător de cuvânt al biroului naţional de statistică, a declarat că deşi economia chineză a început anul pe o poziţie solidă, sectorul serviciilor şi firmele mai mici au în continuare în faţă riscuri însemnate, în timp ce cheltuielile de consum ar putea rămâne moderate.
A doua mare economie a lumii este aşteptată să avanseze cu 8,6% în 2021, potrivit unui sondaj Reuters, rată ce ar devansa ţinta de creştere anuală a guvernului de peste 6%. PIB-ul chinez a avansat cu doar 2,3% anul trecut, cel mai slab din 44 de ani, China fiind totuşi singura economie majoră ce a evitat declinul, mai scrie Ziarul Financiar.
Cu economia revenind pe o poziţie mai solidă, banca centrală chineză se concentrează acum pe temperarea creşterii creditării pentru a putea gestiona riscurile financiare.
Autorităţile sunt în special preocupate de riscurile financiare legate de piaţa imobiliară supraîncălzită a ţării, cerând băncilor să-şi reducă creditarea pentru a evita bule de active.
Dezvoltatorii imobiliari generează un val record de defaulturi legate de obligaţiuni corporate chineze în acest an. Firmele imobiliare au reprezentat 27% din defaulturile record de 15,1 mld. $ înregistrate în trimestrul trecut, relevă datele Bloomberg. Companiile chineze au intrat în incapacitate de plată în legătură cu obligaţiuni locale de 74,75 mld. yuani (11,4 mld. $) în primul trimestru al acestui an, peste dublul vechiului record atins cu un an în urmă.
Ca reacţie la riscurile în creştere, banca centrală chineză îşi revizuieşte şi legislaţia privitoare la băncile comerciale. Schimbările propuse includ un nou capitol privitor la guvernanţa corporatistă, specificând pentru prima dată responsabilităţile acţionarilor şi rolul cheie al consiliului director. Aceasta în contextul problemelor cu care se confruntă un gigant din sectorul managementului de active, Huarong.