Ne-am obisnuit sa aparem pe ultimele locuri cam in orice clasament la nivel european sau mondial se face, insa exista domenii in care excelam. Sectorul cibernetic este unul dintre ele, iar aici chiar suntem cautati pe plan international pentru sfaturi, idei si proiecte.
Cu o săptămână în urmă, adjunctul secretarului de stat al SUA pe probleme de economie, Bruce Andrews, a fost la Bucureşti pentru summitul regional de securitate cibernetică. El a fost însoţit de trei mari companii de IT din SUA: Oracle, Cask şi CSC. “Toate cele trei companii doresc să-şi desfăşoare activitatea în Europa Centrală şi de Sud-Est. Prezenţa lor aici demonstrează înaltele capacităţi IT ale românilor, poziţia strategică a României şi angajamentul nostru comun de a combate atât atacurile cibernetice sponsorizate de infractori, cât şi pe cele sponsorizate de unele state”, a spus Bruce Andrews. “SUA caută aliaţi şi doresc să finanţeze parteneriate cu firme româneşti de IT precum BitDefender. Adjunctul Secretariatului pentru comerţ al SUA a venit cu lecţia învăţată în limba română”, ne-a explicat analistul militar şi diplomatul Silviu Crăescu, preşedintele Academiei Naţionale de Securitate şi Organizarea Apărării despre summitul mai sus menţionat. Despre ce este vorba? Unu: România a devenit lider regional al securităţii cibernetice NATO. Doi: poţi finanţa o întreagă campanie de război cibernetic cu banii cu care ai înlocui o şenilă de tanc. Trei: “Rolul mijloacelor nonmilitare în atingerea scopurilor politice şi strategice a crescut şi adeseori acestea sunt mai eficiente decât forţele armate”, a spus generalul Vasili Gherasimov, şeful Marelui Stat Major rus, în 2013.
Limba noastră-n Microsoft
Dar să le luăm pe rând. În septembrie 2014, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a discutat posibila participare a ţării noastre ca stat coordonator în apărarea cibernetică a Ucrainei. Tot în septembrie 2014, un comunicat al Serviciului Român de Informaţii anunţa: “În cadrul Summit- ului NATO din Ţara Galilor, România şi-a declarat disponibilitatea de a îndeplini rolul de naţiune- lider a Fondului de Sprijin pentru apărarea cibernetică a Ucrainei (…) Având în vedere evoluţiile de securitate în domeniu, România, prin instituţiile abilitate, acordă o atenţie deosebită prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa sa şi a aliaţilor săi”. Chiar aşa?… România să protejeze NATO? “Da! Americanii elogiază expertiza românilor în industria IT&C. Limba română este a doua cea mai răspândită limbă în birourile Microsoft în toată lumea, după limba engleză. Datorită combinaţiei între talentul nativ, sofisticarea tehnică şi abilităţile lingvistice ale românilor, giganţii americani din IT şi-au construit în România cartiere regionale, iar armata SUA a ieşit la vânătoare de hackeri români”, ne-a explicat diplomatul Silviu Crăescu.