Irina Stroe publică în Evenimentul Zilei un deosebit de interesant dialog cu Doru Bem despre spiritualitate, suflet si tabere organizate pe malul Mării Negre, dialog pe care îl redăm mai jos:

Irina Stroe: Ne continuăm, Doru, călătoria în timp și simțăminte. Dacă în Partea I a dialogului nostru, am poposit pentru un ”ghem” de clipe pe ogorul cel veșnic mărturisitor de Firesc al copilăriei, astăzi pășim pe o treaptă dăruită adultului, cu sămânță de copil, în sine.

“Dă-ți întâlnire cu tine însuți!”: este chemarea spre Rostul de a ne cerceta lăuntricul, de a ne asculta deopotrivă: zgomotul, tăcerea, plânsul, dar și bucuria sufletului. Este întâmpinarea-Fereastră spre Taberele de alchimie spirituală. Povestește-ne, Doru, cum a apărut Oul, ideea de început al acestor tabere ce unesc natura, sufletul omului cu puterea credinței și a cunoașterii?

Doru Bem: Ideea taberelor a pornit în urmă cu 12 ani. În perioada respectivă, aveam un cabinet de terapie unde susțineam și cursuri, era totodată și un spațiu tihnit în care stăteam cu fratele Oreste în timpul liber și pălăvrăgeam pe teme de spiritualitate până noaptea târziu. La vremea aceea eram amândoi pasionați de subiectele cu caracter ezoteric care au și făcut tema mai multor emisiuni tv, timp de ani buni.

Verile le petreceam cu familiile în Vama Veche unde timpul era, în mare parte, acoperit tot de același gen de subiecte, dar cadrul se schimba dramatic: mare, soare, nisip, briză, tihnă, seri și nopți de vară sub miliarde de stele. Era o perioadă când Vama era cel mai frumos și liniștit loc de pe litoral. Eu mă duc acolo din 1996, era cu totul altă poveste. O poveste condimentată cu jazz, rock, folk și ”oldies, but goldies”. Aveai tihna de a sta la un pahar de vin în care să privești marea și conturile melodiilor de jazz. În Vamă am ascultat pentru prima dată jazz și rock acompaniate de valurile mării. Pe atunci le puteai asculta pe ambele deodată.

Revenind, discuțiile deveneau din ce în ce mai savuroase când prietenii și colegii noștri se alăturau și ei la paharul nostru de vorbă. Polemica într-un astfel de cadru era nelipsită și binevenită. Nu de puține ori ne prindea răsăritul. Da, nu ne sculam la răsărit pe atunci, îl sculam noi pe el! Genul acesta de subiecte pe teme de spiritualitate nu prea este dezvoltat între prieteni sau, în general, între oameni. Iar dacă se ivește ocazia, fie este luat în derâdere, fie bagatelizat, fie privit cu sprânceana ridicată. Nu era și cazul nostru, pentru că discuțiile pe care le purtam între noi sau cu prietenii vizau direct crezurile noastre.

Așa că, într-o seară, la Vamă, ne-a venit ideea să organizam aceste tabere în care să ne putem întâlni cu oameni care sunt interesați de aceeași direcție, de spiritualitate. Să oferim un spațiu în care să-ți petreci timpul cu bucurie, într-un sens constructiv și inteligent. De aceea, și spun că este o tabără/vacanță ”altfel”. Este o tabără dedicată universului lăuntric, dar nu într-un sens sectar, ci într-un sens cât se poate de prietenesc, normal și lucid. Este o vacanță în care toți participanții sunt deschiși să abordeze fel și fel de discuții despre propriile curiozități, nelămuriri, frământări, certitudini, întrebări, despre  sine și universul spiritual. Ca să spun într-un spirit de glumă, este clubul spiritualiștilor anonimi, discutăm, râdem, ne împrietenim, în ideea zidirii unei vieți sănătoase din punct de vedere duhovnicesc, psihic și trupesc.

În general, vacanțele noastre se reduc la mâncare, mese peste mese, grătare, băutură, pălăvrăgeală, nopți consumate, agitație, energie cheltuită fără cap și într-un final epuizare. Da, ne întoarcem de cele mai multe ori epuizați din concediu, nu revitalizați, încărcați și cu un plus de cunoaștere.

Încercăm să petrecem împreună un timp de calitate în cadrul acestor tabere. Mergem la plaja, la înot, la masă, bem o cafea, dar ne întoarcem la cursuri, seminare, discuții, lecturi din texte apocrife, sapiențiale, și toate acestea în briza mării și sub cerul liber unde poți urmări din hamac zborul neîncordat al păsărilor și strălucirea stelelor. Nu ne oprește nimic să ne adunăm pe plajă la un suc, la un vin și să stăm până noaptea târziu la discuții care mai de care mai interesante.

Cred că încrâncenarea și stresul sunt suficiente la oraș, la școală sau la muncă. În tabere ne destindem, ne relaxăm, glumim, râdem și dialogăm spre rostul cunoașterii de sine și al lumii în care ne ducem existența, a lumii de aici și a lumii de dincolo.

Da, lumea de dincolo poate fi trăită acum și aici, dar și lumea de aici poate fi trăită dincolo în cazul în care rămâi captiv ei, duhului ei, pătimilor, propunerilor.

Irina Stroe:  An de an au apărut în grila de prezentare a cursurilor noi titluri, subiecte, teme de dezbatere. În functie de ce anume s-au produs aceste parcurgeri de noi trepte?

Doru Bem: Cursurile au venit și ca un rezultat al cererii celor care au participat și participă, dar și ca o acumulare a celor studiate de noi. Taberele s-au schimbat de la an la an, lucru care mi se pare firesc pentru că și noi ne-am schimbat de la an la an. Dacă am repeta aceeași tabără de 5 ori la rând în același an, fiecare ar fi diferită. Și aceasta, pentru că oamenii sunt diferiți, întrebările sunt altele, iar dacă ar fi aceleași, răspunsurile sunt diferite pentru că fiecare suflet are unghiul lui de vedere, de simțire, de adâncire, de trăire.

Am avut o lungă perioadă în care am susținut cursuri și inițieri cu caracter ezoteric, dar de ceva ani buni taberele noastre și-au schimbat cursul și încearcă să ofere lămuriri cât mai în detaliu despre capcanelor din sfera practicilor ezoterice și oculte.

Cursurile pe care eu le predau acum sunt rezultatul studiilor mele din sfera psihologiei patristice, adică cea clădită de experiența marilor sfinți ai creștinismului ortodox, dar și din cunoștințele acumulate pe parcursul Facultății de Teologie. Abordez teme care țin de dimensiunea cosmică a omului, istoria religiilor, antropologie, mistică, ascetică, terapia bolilor spirituale, angelologie, alchimie spirituală și altele. Printre aceste ”altele” se află și paleta practicilor ezoterice care pun de cele mai multe ori piedici în drumul omului spre Dumnezeu și spre cunoașterea de sine.

”În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă.

Cine are minte să ia aminte!”

Părinte Arsenie Boca

Irina Stroe: Ce Rost si tâlc are informația transmisă în aceste tabere?

Doru Bem: Părintele Arsenie Boca are o vorbă teribilă: ”În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă” și ” cine are minte să ia aminte”! Pe prima am experimentat-o pe pielea mea, iar pe a doua m-au ajutat doi minunați părinți să o pun în practică.

Cunoașterea este putere mai ales atunci când ști ce să faci cu ea. Puterea este dată de Dumnezeu și Harul Său pe de-o parte, iar pe de alta de profunzimea sufletului și a minții. O minte limpede, lucidă, instruită și îmbogățită cu rugăciune, meditație și lecturi de calitate, are șansa să devină o minte strălucită, iluminată! Mai bine zis să fie pregătită pentru primirea darurilor și dorurilor lui Dumnezeu care sunt adevărata iluminare. Pentru că da, există și o falsă iluminare, chiar și o falsă spiritualitate. Adevărul nu poate fi strâmb, iar un adevăr strâmbat este ceva fals.

Oamenii care îl caută pe Dumnezeu o fac pentru că resimt un gol în viața lor, iar viața lor este sufletul lor, nu trupul lor.

Trupul este animat de ceva interior. Iar ”anima” în latină înseamnă suflet. Suflu, suflare, suflet, iată ceea ce nu se vede dar se trăiește din plin! Spiritualitatea este centrul vieții noastre sau așa ar trebui să fie. Înțelegând spiritualitatea ca relație vie cu Dumnezeu. Pacea, nădejdea, dragostea, înțelepciunea, sănătatea, echilibrul, armonia și credința își trag rădăcinile de aici! Taberele noastre sunt dedicate valorilor morale, etice, culturale și spirituale, cunoașterii și regăsirii de sine.

Spuneam în glumă mai sus că suntem ca un club al spiritualiștilor anonimi, pentru că punem accent pe relația de prietenie și de comuniune între noi cei care participăm. Nu doar eu și Oreste oferim informații și răspunsuri, ci fiecare participant este liber să o facă. Tabăra noastră este un dialog și mai puțin un monolog. Astfel ne completăm reciproc.

Care este rostul? Sa ungem fiecare dintre noi balamalele ruginite ale ușii inimii și sa-I deschidem Celui în care am gravitat ca idee înainte de a ne naște, Celui care ne este Tată și în care ne trăim existența, Celui care este cauza, finalitatea și fericirea noastră cea de toate zilele. Când acestea lipsesc din noi, lipsește și viața. Iar când viața în adevăratul ei sens lipsește încercăm să o înlocuim cu bucurii trecătoare, perisabile, finite. Cum să îți umpli sufletul cu o casă, cu bani, cu o mașină, cu bijuterii, sau cu vin?

Câți oameni care au cariere strălucite, bani și averi, nu se simt goliți, deznădăjduiți, singuri, incompleți? De ce să faci din mijloc un scop? Care este sensul vieții tale pe acest pământ? Cariera, averea, măreția propriei persoane? Este clar că nu. Dar dacă facem din ele mijloace care folosesc scopului nostru, acela de desăvârșire, atunci sunt foarte bune.

Citeste continuarea pe evz.ro