Dosarul japonezei ucise: politisti, cercetati pentru neglijenta

39

Seful Politiei Ilfov, Emanuel Nica, este cercetat disciplinar de catre Ministerul Administratiei si Internelor, dupa incidentul care a avut loc la Otopeni, legat de uciderea tinerei japoneze, potrivit unor informatii transmise luni de MAI. De asemenea, alti noua ofiteri din cadrul Inspectoratului de Politie Ilfov, dar si persoane aflate la conducerea Inspectoratului sunt cercetate disciplinar de catre MAI, dupa ce in perioada 3-21 septembrie, o comisie formata din ofiteri ai Corpului de Control al ministrului si ai Directiei Control Intern din cadrul IGPR, a efectuat un control tematic la IPJ Ilfov si Sectia Regionala de Politie Transporturi Bucuresti.

 

Controlul a fost dispus de ministrul Mircea Dusa la inceputul lunii septembrie. „Au fost dispuse masuri de cercetare prealabila fata de 9 ofiteri, dintre care si membrii ai conducerii Inspectoratului, atentionarea a 14 ofiteri. De asemenea, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a fost sesizat in cazul a doi ofiteri si a unui agent de politie”, potrivit unor informatii transmise Agerpres de Ministerul Administratiei si Internelor.

 

Controlul a vizat evaluarea managementului, in vederea implementarii programelor nationale si locale, pentru a preveni criminalitatea stradala, in special infractiunile comise cu violenta.

 

Totodata, la nivelul Sectiei Regionale de Politie Transporturi Bucuresti au fost dispuse masuri de cercetare prealabila pentru 8 ofiteri si membri ai conducerii, precum si atentionarea a 6 ofiteri.

 

Situatia de la Ilfov a intrat in atentia conducerii MAI la scurt timp dupa moartea japonezei Yurika Masuno, când s-a constatat ca ucigasul Vlad Nicolae se face vinovat si de alte doua crime si tâlharii, la care se mai adauga si molestarea sexuala a unor vecine in vârsta, fiind lasat in libertate atât din indiferenta politistilor cât si a procurorilor ilfoveni. Mai grav este ca existau indicii care il faceau pe Vlad Nicolae principalul suspect in alte cazuri de omor, insa anchetatorii n-au intreprins nimic concret pentru prinderea acestuia.