Acasă ACTUALITATE Efectele protestelor: Guvernul SESIZEAZA DNA in cazul despaduririlor ilegale!

Efectele protestelor: Guvernul SESIZEAZA DNA in cazul despaduririlor ilegale!

După ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că problema va fi dezbătută în prima ședință a CSAT, Guvernul sesizează DNA-ul și dă un raport al Corpului de Control al Guvernului care arată amploarea dezastrului.

Conform unor documente făcute publice de Guvern, s-au făcut verificări la direcţiile silvice din judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava, pentru perioada 16.03.2009 – 31.12.2012.

În urma verificărilor, au fost constatate nereguli şi încălcări ale dispoziţiilor legale.

Potrivit documentelor, au rezultat indicii privind săvârşirea unui număr de 52 de posibile fapte de natură penală. În raport se reclamă defrişările ilegale din ţară, angajaţii de la Romsilva şi firmele implicate în traficul fondului forestier fiind acuzaţi de abuz în serviciu, fals în acte, fals în declaraţii şi fals intelectual.

În ceea ce priveşte prejudiciul statului, acesta urmează să se calculeze. Se estimeaza însă că statul a fost păgubit de sume uriaşe, scrie ziare.com.

URMARESTE STIREA ZILEI!
Stirea Zilei Instagram
Articolul precedentSTUDIU: Samburii de caise distrug CELULELE CANCEROASE!
Articolul următorTi s-a furat telefonul sau l-ai pierdut? Vezi AICI cum il recuperezi!