11.1 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăACTUALITATEEmil Boc, după ce s-a vaccinat cu AstraZeneca, lotul cu probleme: ”Viața...

Emil Boc, după ce s-a vaccinat cu AstraZeneca, lotul cu probleme: ”Viața merge înainte”

in:

Stiri pe acelasi subiect

S-a declarat epidemie de rujeola la nivel national!

Ministerul Sanatatii a declarat epidemie de rujeola la nivel...

Studentii ieseni au dat lovitura in SUA cu o inima artificiala pentru copii

O echipa de tineri studenti la Universitatea de Medicina...

Roboti umanoizi care „vor transforma lumea” in urmatorii doi ani

Rapiditatea cu care evolueaza lumea este uimitoare, iar de...

Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, anunță că s-a vaccinat cu AstraZececa din lotul care ar provoca reracții adverse, dar precizează că se simte bine: „Nu am avut nimic în afară de simptome obișnuite unei răceli sau simptomele pe care le-am avut în copilărie la vaccinare”, conform Mediafax.

„Chiar acum am verificat – cu el m-am vaccinat. Am reținut aseară (joi – n.r.) numărul 2856 și dimineața, când am ajuns la birou am verificat. Nu am avut nimic în afară de simptome obișnuite unei răceli sau simptomele pe care le-am avut în copilărie la vaccinare. Viața merge înainte. Eu am încredere în Uniunea Europeană, se fac analize și sunt convins că deciziile vor fi luate în consecință, ținând cont de interesul sănătății. E bine că acel lot a fost pus în hold, în așteptare, dar asta nu înseamnă că vaccinarea cu celelalte loturi nu trebuie să meargă mai departe”, a spus, vineri, Boc pentru Ziua de Cluj.

Ulterior, primarul municipiului Cluj Napoca a spus că se va prezenta la rapel.

„Mă voi duce în 9 aprilie, când îmi este programat rapelul. Evident, dacă va apărea ceva pe parcurs, oficial, din partea Uniunii Europeane, mă voi conforma la acele decizii. Dar nu am nicio problemă să urmez parcursul obișnuit. Eu cred că este o chestiune de civism, cei care doresc, că nu e obligatoriu, să mergem cât mai mulți la vaccinare, pentru că e calea directă să ieșim din această pandemie”, precizează pe Antena 3 Emil Boc.

În urma raportării anumitor efecte adverse grave, în legătură cu administrarea dozelor din lotul ABV2856 din vaccinul AstraZeneca, Agenția italiană pentru Medicamente (AIFA) a decis, joi, ca măsură de precauție să interzică utilizarea acestui lot pe întreg teritoriul național, potrivit ANSA.

Lotul ABV2856, retras de Italia, este oprit de la vaccinare și înlocuit cu doze din alt lot de la AstraZeneca și în România, până când Agenția Europeană a Medicamentului va finaliza ancheta cu aceste doze, a anunțat, joi seara, CNCAV. România nu a primit, însă, doze din lotul ABV5300, retras din mai multe țări europene.

În ceea ce privește lotul ABV 2856, începând cu data de 15 februarie au fost utilizate în România 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele județe: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui. Celelate 4.257 se regăsesc în Centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova, potrivit CNCAV.

Ultimele stiri