Firma care asigura mentenanța instalației de oxigen din tirul ATI de la spitalul Victor Babeș, unde au decedat trei persoane, este Medist SRL, compania deținută de fosta soție și fiul fostului ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, au declarat pentru G4media.ro surse din anchetă. Contractul de mentenanță ar fi încheiat între Medist SRL și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
De asemenea, oxigenul este livrat de compania Linde România.
Una dintre ipotezele cercetate de anchetatori este că, din eroare, o persoană ar fi crescut presiunea din instalația de oxigen care ar fi dus la blocarea ventilatoarelor, potrivit surselor G4Media.ro.
Toate ventilatoarele de la secția mobilă ATI a Spitalului „Victor Babeș” au intrat concomitent în avarie, iar din cei opt pacienți internați în unitate trei au intrat în stop cardio respirator și au decedat, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
„Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR”, a precizat DSU.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Medist SRL este deținută de Ionel Manole, Mihaela-Elena Manole, Carmen Vlădescu (63 de ani), Sebastian-Alexandru Vlădescu (34 de ani), Gheorghe Florin Coica, Cristian Ioana Crăciun și Cristina Gabriela Anghel. Administrator este Gheorghe Florin Coica.
Carmen Vlădescu este fosta soție a ex-ministrului PNL al Finanțelor, Gheorghe Theodor Sebastian Vlădescu, iar Sebastian-Alexandru este fiul lor.
Fostul ministru Sebastian Vlădescu este trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și trafic de influență în dosarul privind reabilitarea căii ferate București-Constanța. Fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu este acuzat că ar fi primit mită peste 3,3 de euro ca să asigure finanțare pentru reabilitarea căii ferate.
Alături de el, au fost deferiți Justiței și fostul deputat PNL Cristian Boureanu și fostul șef al Eximbank, Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Dascălu.