Hunedoara
GALERIE FOTO – Cu o vechime de peste O MIE DE ANI, ”Rotonda” este cea mai veche biserica din tara noastra!

O destinație turistică de mare preț pentru pelerinaj. Biserica din Geoagiu, judeţul Hunedoara este unică în România. Datorită formei “circulare” este numită “rotondă”.
Cu o încărcătură istorică, înconjurată de pagini pline de evenimente cândva vii. Cu o arhitectură ne mai întâlnită pe meleagurile noastre. Datează din secolul XI – lea, a folosit drept capelă de familiile nobiliare, locuință socială pe timpul regimului comunist, astăzi fiind un locaș Sfânt informează gandul.info.
Rotundă şi înaltă ca un turn de cetate, cu acoperişul de şindrilă bătut de vânt, cu tencuiala scorojită şi căzută, acest edificiu imită ca formă biserica ridicată de Împăratul Constantin la Sfântul Mormânt din Ierusalim, scrie tvr. Doumentele o plasează pe la sfârşitul secolul al XI-lea, în timpul retragerii cavalerilor din Oraşul Sfânt.
Ferestrele înguste şi asimetrice ascund, însă, un mister. Legenda spune că, o dată pe an, în ziua Sfântului Ioan din Ierusalim, cel al cărui hram îl poartă biserica, o rază de soare trece prin două ferestre din zid, aliniate perfect, şi luminează un loc din curtea bisericii, unde cavalerii teutoni ar fi îngropat o comoară.
(foto. pensiunea.dacica.ro)
De-a lungul vremii, Rotonda a fost folosită ca şi capelă de familiile nobiliare din zona. Comuniştii au transformat-o în locuinţă socială. Acum, este biserică reformată şi nu numai.

(foto: cniptgeoagiubai.ro)
Titlul de cea mai veche biserică medievală funcţionala din România este disputat şi de alte trei biserici din zona Haţegului. Vârsta bisericii Rotonda a fost confirmată de săpăturile arheologice care au scos la iveală circa 200 de morminte, unul vechi de o mie de ani.
Hunedoara
Primarul Devei către minerii care protesteaza in Valea Jiului: ”Munciți mai mult! Care e problema?”

Primarul Devei, Florin Oancea (PNL), a lansat acuzații dure la adresa minerilor din Valea Jiului, într-o emisiune de televiziune difuzată vineri pe InfoTV Deva:
- „Minerii au intrat în grevă. Nu mai vor să lucreze 100 de mineri. O problemă socială? E dreptul lor să intre în grevă. Pentru ce? Că nu s-au plătit salariile câteva zile şi se vor plăti în 26 februarie. Şi pentru nişte sporuri. Au făcut grevă. Şi care-i problema? Se va rezolva în câteva zile. Sâmbăta şi duminica, ei nu lucrează, minerii. Foarte bine, ei stau acasă la căldurică. Dar în contract spune 33 – 34 de vagoane minimum, în fiecare zi, trebuie să livreze minele din Valea Jiului către Termocentrala Mintia. Şi ele furnizează 15 vagoane într-o zi. În altă zi a fost o inundaţie, s-a surpat nu ştiu ce într-o galerie – nu am putut să scoatem cărbune, nu vă trimitem cărbunele numai poimâine sau poate răspoimâine. Păi dacă nu există ritmicitate cu ce să funcţioneze termocentrala, cu aer? Există un lanţ, cu mai multe verigi, unde s-a produs blocajul? La furnizarea cărbunelui ritmic.
- Eu ca devean, ce pot să fac? Să îi iau pe toţi devenii, să mergem noi în locul minerilor în Valea Jiului, să intrăm în abataje, în subteran şi să extragem cantitatea de cărbune necesară pentru a face o garnitură de tren în fiecare zi. Acesta este rolul primarului Devei şi al devenilor? Să mă fac eu miner la 53 de ani? Nu. Rolul nostru este să plătim contractual facturile pentru care Termocentrala Mintia a livrat agent termic către Deva, ceea ce am făcut
- Ei spun: dar ştim că mergem pe pierderi şi care e problema? Dar noi sâmbătă şi duminică nu lucrăm, că suntem mineri. Dar dacă ne-au întârziat salariile cu o zi sau cu două – trei, facem grevă. (Vă întreb:) Dar voi aveţi productivitate? Nu. Dar extrageţi cantitatea de cărbune necesară? Pentru că există un lanţ întreg iar 22.000 de deveni suferă pentru cei din Valea Jiului. Că nu sunt în stare să scoată cantitatea de cărbune necesară şi numai se plâng. Ce să fac? Să vă apăr eu pe voi? Munciţi mai mult”
Hunedoara
Traian Berbeceanu s-a inscris in PNL

Șeful de cabinet al ministrului de Interne, fostul comisar de poliție, Traian Berbeceanu s-a înscris vineri în PNL. Anunțul a fost făcut de președintele PNL Deva Florin Oancea. Alături de Berbeceanu și-a anunțat adeziunea și medicul Marius Blendea.
„Am avut deosebita plăcere și onoare să primesc astăzi în echipa PNL Deva doi oameni deosebiți, doi prieteni: Traian Berbeceanu și Marius Blendea”, a anunțat primarul municipiului Deva, Florin Oancea, pe pagina sa de Facebook.
Comisarul-șef în rezervă Traian Berbeceanu are 52 de ani. El ocupă în prezent funcția de Șef de Cabinet al Ministrului de Interne, Marcel Vela. Numele acestuia este legat de mai multe acțiuni de combatere a criminalității organizate. În 2007 și 2013 a fost desemnat ,,Polițistul anului” la categoria Combaterea Criminalității Organizate.
În octombrie 2013, Traian Berbeceanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi apoi arestat preventiv, pentru o lună, într-un dosar în care a fost acuzat de favorizarea ilegală a unor grupări infracţionale. Comisarul şef Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de delapidare.
În iunie 2016, Traian Berbeceanu a fost achitat în primă instanţă iar anchetatorii săi au fost puşi sub învinuire de Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acuzaţia că au fabricat probe false pentru a-l incrimina pe Berbeceanu. O anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a scos la iveală faptul că probele procurorilor DIICOT care au instrumentat dosarul de acuzare a lui Berbeceanu fuseseră fabricate, cu sprijinul polițistului Alin Muntean.
Alături de Berbeceanu și-a semnat adeziunea în PNL și prietenul acestuia doctorul Marius Blendea. Doctorul Marius Vasile Blendea, în vârstă de 52 de ani, este medic chirurg la Spitalul Județean de Urgență Deva, șeful secției de Chirurgie Generală. A absolvit Facultatea de Medicină din Timișoara și profesează la Deva din anul 2000.
Libertatea a relatat că și-a scos soția din carantină, amenințându-i pe jandarmi cu relația de prietenie pe care o are cu Traian Berbeceanu.
Hunedoara
Demisii in masa: Un spital intreg abandonat de medici! Salariul marit e bun, oamenii pot sa moara…

Un medic, cinci asistente si cinci infirmiere de la sectia ATI de la Spitalul Municipal din Orastie si-au depus in bloc demisia luni dimineata, anunta Replica Hunedoara. Acestia invoca lipsa echipamentelor de protectie impotriva COVID-19. Managerul spitalului, Gratiela Achim, spune ca exista astfel de echipamente, iar decizia angajatilor a luat-o prin surprindere.
„Echipamentul exista. Dumnealor nu s-au confruntat cu niciun caz cu suspiciune sau caz confirmat de COVID-19, deci in opinia mea este nefundamentata cererea de demisie si teama, pentru ca asta este, este o teama teribila, mai ales la nivelul personalului: asistente medicale si infirmiere. Exista echipamentele de protectie. Nici macar nu au fost curioase sa intrebe daca exista aceste echipamente de protectie, pentru ca ele sunt gestionate riguros.
Noi am primit chiar sambata, de la IGSU si DSU, 630 de combinezoane care sunt in magazie. Noi aveam un numar mic de combinezoane pe care le foloseam mai ales in Urgente, la computerul tomograf si in alte situatii care chiar impuneau o astfel de echipare, dar cum am zis, nici macar nu au fost curioase sa intrebe sau sa vina sa poarte o discutie. Am fost luata pur si simplu pe nepregatite”, a declarat pentru Replica – INFO HD, Gratiela Achim, managerul Spitalului Municipal Orastie.
La momentul actual, sectia ATI de la Spitalul Municipal Orastie nu mai poate functiona.
Potrivit, unui ordin transmis zilele trecute de Vasile Poteca, prefectul judetului Hunedoara, Spitalul Judetean de Urgenta Deva s-a transformat in unitate medical care va prelua pacientii infectati cu virusul COVID-19. Spitalul Judetean din Deva se afla insa in carantina pentru 14 zile. La ora actuala, prefectul evalueaza situatia.
-
Bucuresti7 zile in urma
Primaria Sectorului 6 olimpica la achizitii viteza! Zeci de achizitii directe intr-o ora cu aceeasi firma!
-
Economie3 săptămâni in urma
Educatia vine din familie! Peste jumatate din romani au invatat comportamentul responsabil din familie
-
Sibiu3 săptămâni in urma
Trei pakistanezi, principalii suspecti pentru moartea afaceristului sibian Adrian Kreiner
-
Comentariul zilei4 săptămâni in urma
Vasile Banescu despre cazul „Lasconi”: O mostra de invincibila ignoranta si de ermetic analfabetism
-
Arad4 săptămâni in urma
Asasinatele la comanda iau amploare in Romania! Anchetele bat pasul pe loc!
-
Sibiu3 săptămâni in urma
Noi piste in crima de la Sibiu. Pakistanezii erau de fapt un infractor roman din Belgia!
-
Politica2 săptămâni in urma
Berceanu: PNL poate avea soarta PNTCD! Scenariu sau realitate?
-
Salaj4 săptămâni in urma
Din teatrele de operatiuni in pietele de zarzavaturi: Ciuca ia pulsul electoratului la fel ca Ciolacu