5.9 C
București
marți, martie 19, 2024
AcasăEconomieInvestiții masive pentru un mediu mai curat: Intesa Sanpaolo Bank sprijină SUPERCOM...

Investiții masive pentru un mediu mai curat: Intesa Sanpaolo Bank sprijină SUPERCOM cu o facilitate de credit de 4 milioane de euro!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Intesa Sanpaolo Bank subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, a acordat recent companiei românești SUPERCOM SA o facilitate de credit în valoare de 19,6 milioane RON (~ 4 milioane EURO) necesară achiziționării de echipamente noi, special concepute pentru colectarea și transportul deșeurilor, precum și colectarea selectivă a acestora, încorporând cea mai recentă tehnologie în domeniu și un nivel scăzut de poluare. Cu o experiență de aproape 30 de ani, Supercom SA este unul dintre cei mai mari operatori din serviciile publice sanitare și management al deșeurilor și dispune în prezent de o flotă impresionantă, atât EURO 6, cât și echipamente electrice.

Prin această finanțare, Intesa Sanpaolo Bank România se aliniază eforturilor Grupului Intesa Sanpaolo, care din 2015 a devenit partener strategic al Fundației Ellen MacArthur, cea mai influentă și puternică organizație dedicată Economiei Circulare. Pentru a susține acest parteneriat, planul de afaceri pentru perioada 2018-2021 a Intesa Sanpaolo include două acțiuni majore: lansarea unui Plafon de creditare în valoare de 5 miliarde EURO și a unui fond dedicat. Plafonul pentru Economie Circulară este accesat și de Intesa Sanpaolo Bank România pentru această finanțare și oferă celor mai inovatori clienți/proiecte facilități de credit în condiții avantajoase. Accesul la aceste facilități este evaluat în raport cu un set de cinci criterii de eligibilitate, dezvoltat în parteneriat cu Fundația Ellen MacArthur și trei criterii suplimentare legate de proiecte verzi.

Facilitatea de credit către SUPERCOM SA a fost acordată cu sprijinul Biroului de Economie Circulară al Centrului de Inovare Intesa Sanpaolo, o companie a Grupului Intesa Sanpaolo dedicată inovării și răspândirii Economiei Circulare.

“Avem capacitatea de a veni cu soluții financiare avantajoase pentru companiile care au înțeles beneficiile Economiei Circulare, motorul creșterii eficienței și rezilienței sistemelor economice, care reușește să transforme în mod sustenabil modelele de business. Începând din 2016, Grupul Intesa Sanpaolo și-a asumat Economia Circulară ca șansă colectivă pentru companiile europene. În acest sens, Supercom SA a câștigat încrederea și sprijinul nostru prin activitatea și proiectele sale”, a declarat Dan Sandu, CEO Intesa Sanpaolo Bank România. 

În acest an, Supercom și-a propus să ridice standardul industriei de salubrizare publică și de management al deșeurilor și să devină un etalon pentru acest domeniu. În acest scop, am accesat facilitatea de credit oferită de Intesa Sanpaolo Bank și vom demara investiții de anvergură în echipamente și tehnologie performante pe care le vom folosi în principal pentru colectarea și transportul deșeurilor în noul nostru proiect din județul Cluj”, a declarat Ilie Ionel Ciuclea, Președinte al Supercom S.A.

Intesa Sanpaolo

Intesa Sanpaolo Bank este subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, unul dintre grupurile bancare de top din Europa care s-a angajat să sprijine economia în țările în care își desfășoară activitatea, în special în Italia, unde și-a propus să devină un model de referință în ceea ce privește durabilitatea și responsabilitatea socială și culturală. Intesa Sanpaolo este lider în Italia în toate domeniile de afaceri (retail, corporate și wealth management). Grupul oferă serviciile sale către 14,7 milioane de clienți printr-o rețea de aproximativ 5.300 de sucursale bine distribuite în toată țara, cu cote de piață de cel puțin 12% în majoritatea regiunilor italiene. Intesa Sanpaolo are o prezență strategică internațională, cu aproximativ 1.000 de sucursale și 7,1 milioane de clienți, cuprinzând subsidiarele care operează în sectorul bancar comercial în 12 țări din Europa Centrală și de Est și din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord și o rețea internațională de specialiști în sprijinul clienților corporate din 26 țări, în special în Orientul Mijlociu și Africa de Nord și în acele zone în care companiile italiene sunt cele mai active, precum Statele Unite, Brazilia, Rusia, India și China.

Centrul de Inovare Intesa Sanpaolo

Misiunea Centrului de Inovare Intesa Sanpaolo este de a explora lumea inovației de ultimă oră, de a învăța noi modele de afaceri, de a investi în proiecte de cercetare aplicată și de start-up-uri cu potențial ridicat și de a accelera introducerea economiei circulare pentru a face din Grupul Intesa Sanpaolo forța motrice din spatele unei noi economii care este conștientă social și respectă mediul.

Ellen MacArthur Foundation

Fundația, înființată în 2010, grupează în platforma Circular Economy peste 120 de companii de renume mondial, guverne și universități prestigioase, în demersul său de trecere de la economia liniară la cea circulară.

Chiar de la lansare, fundația Ellen MacArthur a subliniat relevanța construirii unui cadru pentru economia circulară, subliniind că inovația în afaceri se află în centrul transformărilor economice. Fundația colaborează cu partenerii săi strategici pentru a dezvolta afaceri circulare scalabile și pentru a aborda provocările legate de implementarea acestora.

Conform definiției date de fundație: O economie circulară se bazează pe principiile de diminuare a deșeurilor și a poluării, de menținere a resurselor într-un ciclu de reutilizare și de regenerare a sistemelor natural.

SUPERCOM SA

Supercom S.A. este o companie cu capital 100% românesc și unul dintre cei mai mari operatori de salubritate din România. Compania își desfășoară activitatea în mod sustenabil în București, Cluj, Dâmbovița, Bistrița, Hunedoara, Caraș-Severin, Ilfov, Ialomița și Gorj. Compania și-a început activitatea în 1990 și are aproape 30 de ani de experiență în domeniu. Recent, SUPERCOM SA a încheiat contracte atât cu Primăria Municipiului Cluj, cât și cu Consiliul Județean Cluj, una dintre cele mai active regiuni în promovarea și dezvoltarea proiectelor ecologice, pentru prestarea activităților de curățare a străzilor, activitatea de deszăpezire a acestora, colectarea selectivă și gestionarea deșeurilor.

Ultimele stiri