Un jurnalist de la Moscova a anuntat ca are dovezi ca Vladimir Putin are origini romanesti, tatal lui fiind moldovean, scrie onlinereport.ro.
Despre Vladimir Putin şi familia sa circulă multă zvonuri. Iar faptul că liderul de la Kremlin este atât de rezervat în ceea ce priveşte viaţa sa privată nu face decât să le alimenteze.
La un moment dat, presa a scris că mama actualului preşedinte rus, Vladimir Putin, este de fapt originară din Georgia, şi l-ar fi dat pe actualul preşedinte rus spre adopţie când acesta avea 10 ani.
Informaţia nu a fost confirmată niciodată. Un alt zvon care circulă despre Putin este că originile sale sunt, de fapt, româneşti. Astfel, stră-străbunicul lui Vladimir Putin ar fi fost român din Basarabia şi s-ar fi numit Vladimir Putină.
Citeste si:
Mesajul SUPRIZA al lui Putin pentru SUA, cu ocazia Zilei Nationale!
Putin l-a UMILIT pe Ponta in ULTIMUL HAL la Baku!
Vladimir Putină ar fi fost unul dintre cei 400 de soldaţi din garda personală a lui Dimitrie Cantemir, cu care acesta s-ar fi retras în Rusia după o bătălie pierdută. Strămoşul lui Putin ar fi fost chiar decorat de ţarul Petru cel Mare pentru loialitate.
Potrivit tradiției rusești în familia Putină, pe linie paternă, toți primii născuți au fost numiți Vladimir. Astfel, generație după generație, au urmat o serie de Vladimiri. Unul dintre aceștia , Vladimir Vladimirovici Putină, bunicul lui Putin , ar fi fost bucătarul personal al lui Stalin.