Locuri de munca in Iasi. Xerox are nevoie de 500 de specialisti, vezi daca poti aplica pentru un job

368

Pana la finalul anului 2013, compania Xerox intentioneaza sa angajeze 500 de specialisti pentru Centrul de Servicii Partajate din Iasi. Xerox Shared Services Center (XSSC), cu sediul in cladirea IDEO Business Center din capitala Moldovei, va oferi servicii administrative si de back-office unor clienti europeni ai Xerox, asigurand, in acelasi timp, suport intern pentru firma.

Centrul isi va extinde rapid operatiunile, angajand, intr-o prima faza, 100 de persoane pana la finalul anului 2012. Competentele necesare pentru ocuparea posturilor libere includ cunoasterea unei limbi straine (in special limba engleza), experienta in utilizarea calculatorului si a aplicatiilor Microsoft Office, precum si alte specializari in functie de domeniul de activitate: resurse umane, IT, finante etc.

De asemenea, centrul urmeaza sa recruteze 500 de specialisti pana la sfarsitul anului 2013 pe diferite pozitii, printre care: manager suport software, IT project manager, IT developer, analist financiar, specialist beneficii extra-salariale, asistent resurse umane si marketing, contabil fonduri de pensii etc.

”Piata europeana beneficiaza de multa vreme de produsele si serviciile Xerox de management al documentelor, insa din acest moment putem oferi clientilor nostri din Europa servicii extinse de externalizare a operatiunilor de IT si a proceselor de business. Deschiderea acestui centru de servicii partajate in Iasi reflecta strategia noastra de extindere a gamei de servicii pentru a raspunde mai bine nevoilor tot mai diversificate ale clientilor nostri europeni”, spune Tom Blodgett, Chief Operating Officer al Xerox’s European Services.

Xerox activeaza pe piata din Romania de peste 40 de ani, oferind echipamente de top, precum imprimante, copiatoare, multifunctionale, echipamente de productie, precum si consumabile si servicii conexe. De-a lungul timpului, operatiunile companiei s-au extins, ajungand sa includa o gama larga de tehnologii si servicii, printre care procesare automata de date, scanare, digitizare şi arhivare electronica.