O poti vizita si iarna, si vara. Clima mediteraneeana, blanda, zona protejata de Muntele Ucka si serviciile turistice excelente au transformat Lovran intr-o statiune ravnita de aristocratii Europei. Lovran este un oras traditional croat, preferat in trecut de aristocratii monarhiei austro-ungare. Contrastul dintre nostalgia vechiului oras si arhitectura moderna de astazi reprezinta o incantare pentru turisti.

Ca statiune la Marea Adriatica, Lovran are o istorie de peste 100 de ani. Se afla pe coasta de sud-est a Istriei, la doar cinci kilometri de Opatija si 14 kilometri de Rijeka, cel mai mare port al Croatiei. Daca la inceput a fost mai cunoscuta ca regiune balneoclimaterica, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial a cunoscut o dezvoltare impresionanta ca statiune de vara.

Regiunea ofera o mare varietate de obiective culturale si istorice, acestea fiind concentrate in interiorul orasului vechi – poarta de acces sau biserica St Juraj (secolul XII) sunt doar cateva dintre ele. Un alt avantaj este ca poti merge in excursii de o zi in parcurile nationale – Plitvice, Brijuni sau Risnjak – sau poti vizita micile orasele de coasta, insulele Krk, Cres si Rab. Lovran este locul ideal pentru practicarea trekking-ului, alpinismului, speoturismului, raftingului, cicilismului montan (Muntele Ucka), pescuitului si scufundarilor.

Orasul vechi

Lovran si-a pastrat caracteristicele istorice de baza si aspectul de oras medieval. Orasul vechi, cu casele sale construite in stil gotic, este protejat si astazi de ziduri si bastioane de aparare. Orasul a avut trei porti de acces, dar astazi se mai pastreaza doar cea din est, Stubica. Ea facea legatura intre oras si portul vechi, Mandrac.

Unul dintre cele mai importante obiective turistice este Biserica Sf. Juraj (Sf. Gheorghe), patronul spiritual al locuitorilor din Lovran. Lacasul de cult a fost ridicat in secolul al XII-lea in stil romanic si apoi reconstruit in secolul al XV-lea, cand a si fost impodobit cu numeroase fresce gotice de o inestimabila valoare artistica. Turnul clopotnita a fost adaugat bisericii in secolul XVII, perioada in care s-a realizat si extinderea cu doua capele, construite in stil baroc.

Recreere tot timpul anului

Lovran este renumit si pentru o serie de evenimente anuale – Sarbatoarea Sf. Gheorghe care se tine in aprilie, Festivalul pescaresc (din iunie pana in septembrie), Marunada – Sarbatoarea Castanelor (luna octombrie) si International Sailing Regatta (in luna noiembrie). Pe de alta parte, de la inceputul prezentei tale la Lovran vei fi impresionat de Promenada orasului, o lunga faleza (opt kilometri) marginita de magazine, terase si vile care de care mai impresionante.

Transparenta face diferenta