21.8 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomieMafia imobiliara din Constanta isi face asociatie sa poata fura cu acte

Mafia imobiliara din Constanta isi face asociatie sa poata fura cu acte

in:

Stiri pe acelasi subiect

Rechizitoriul din dosarul retrocedărilor ilegale este primul document care a arătat nivelul jafului coordonat de fostul primar Radu Mazăre, cu complicitatea aparatului din Primăria Constanța. Înalta Curte de Casație și Justiție a repus în situația anterioară, adică a adus înapoi în proprietatea primăriei, mai bine de 100 de hectare de teren din Municipiul Constanța, retrocedat ilegal de echipa Mazăre, informeaza publicatia dezvaluiri.ro

Sentința definitivă prin care și Radu Mazăre a ajuns să fie condamnat la 9 ani de închisoare a trimis după gratii aproape toată echipa lui, cu excepția actualului primar, Decebal Făgădău. Revenind la terenurile ce trebuie aduse înapoi în proprietatea primăriei, sunt încă discuții în interiorul instituției. Primarul găsește greu soluția juridică de reglementare a regimului acestor terenuri. O parte din aceste terenuri au avut sechestru pus de DNA încă din anul 2008, când a fost trimis în judecată dosarul și de aceea nu s-a putut construi nimic pe ele și nici nu au fost revândute. Acestea sunt libere de sarcini. Este vorba de 29 de terenuri, situate în Constanța și stațiunea Mamaia. Multe din loturile retrocedate de Primăria Constanța au ajuns în posesia interpușilor lui Radu Mazăre, cum ar fi Georgică Giurgiucanu, Barbu Parscheva, soții Pușcași și mulți alții. Aceste terenuri care au fost parcări sau spații verzi au fost vândute și revândute de „săgețile” lui Mazăre. Mulți dintre actualii proprietari au construit blocuri de locuințe, pe care le-au vândut unor cumpărători de bună credință. Dar mulți dintre acești așa ziși dezvoltatori nu au respectat legea. Au făcut blocuri fără locuri de parcare, fără să respecte regimul de însorire sau de ocupare al terenului pe care au construit.

Asociația Constanța Altfel a atacat PUZ-urile sau autorizațiile de construire emise de primăria lui Mazăre și Făgădău, pentru a încerca să descurajeze construirea în parcări sau pe spațiu verde. Cu toate acestea, asaltul asupra spațiilor verzi continuă, sunt PUZ-uri aprobate cu ani în urmă care permit emiterea unor autorizații de construire pe terenurile retrocedate. Cei care au apucat să construiască, au făcut-o numai în avantajul lor. De exemplu, la un bloc cu zece etaje, construirea unei parcări subterane înseamnă micșorarea profitului cu cel puțin 20%. Așa că dezvoltatorii, încurajați de atitudinea permisivă a celor din Primărie, au construit încălcând reguli elementare de urbanism.

Citeste mai multe pe dezvaluiri.ro

Ultimele stiri