21.8 C
București
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăStirea zileiMai ceva ca-n Medellin! O judecatoare din Suceava dadea informatii din dosare...

Mai ceva ca-n Medellin! O judecatoare din Suceava dadea informatii din dosare traficantilor de droguri!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Judecatoarea Ana Maria Chirila de la Sectia Penala a Tribunalului Suceava a fost retinuta pentru 24 de ore de Parchetul General pentru trafic de influenta si complicitate la trafic de droguri. Mai exact aceasta ii ajuta pe traficantii de droguri din zona Moldovei cu informatii din dosare, dar mai profita si de aceste relatii pentru a consuma drogrui de mare risc, descriera anchetatorilor fiind desprinsa din filmele cu traficantii care corup judecaori din Mexic sau Columbia.

„Biroul de informare si relatii publice din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) este imputernicit sa aduca la cunostinta publicului urmatoarele: Procurorul de caz din cadrul Sectiei de urmarire penala din PICCJ a dispus punerea in miscare a actiunii penale si masura retinerii pentru 24 de ore fata de o inculpata, avand calitatea de judecator in cadrul unei instante din judetul Suceava, sub aspectul savarsirii infractiunilor de:

Folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii (2 fapte) si a infractiunii de favorizarea infractorului (2 fapte);luare de mita; complicitate la trafic de influenta; Detinere de droguri pentru consum in forma continuata (5 acte materiale); Punere la dispozitie, cu stiinta, cu orice titlu, a unei locuinte pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit in asemenea locuri, in forma continuata (3 acte materiale).

Cu privire la infractiunile retinute la punctul 1, potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit ca inculpata, in perioada 11 – 14 noiembrie 2022, in baza prerogativelor specifice functiei de judecator pe care o exercita, a luat cunostinta de informatii nepublice privind actele de urmarire penala si masurile dispuse intr-un dosar DIICOT (dosar aflat in faza de urmarire penala), respectiv informatii privind perchezitiile domiciliare ce urmau a fi efectuate, pe care le-a pus la dispozitia altor persoane prin intermediul carora au ajuns si la alte persoane interesate.

De asemenea, in perioada aprilie – septembrie 2023, inculpata, in virtutea prerogativelor pe care le implica functia pe care o exercita, a luat cunostinta de informatii nepublice privind actele de urmarire penala si masurile dispuse intr-o alta cauza DIICOT, informatii pe care in mod direct si prin intermediul altor persoane le-a pus la dispozitia unor persoane interesate.

Referitor la infractiunea de favorizarea infractorului, s-a retinut ca divulgarea catre persoanele cercetate a faptului ca erau vizate de masuri de supraveghere tehnica sau perchezitii a fost de natura sa pericliteze cercetarile in cauzele respective.

Cu privire la infractiunea retinuta la punctul 2 (luare de mita), potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit ca, in perioada 2020 – 2023, in mod direct sau prin intermediul altor persoane, inculpata, in mod repetat, a primit/acceptat primirea unor foloase necuvenite (bani, bijuterii, folosinta gratuita a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de paza si protectie, produse alimentare s.a.) in legatura cu masurile dispuse si hotararile pronuntate intr-o cauza instrumentata de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.

Cu privire la infractiunea retinuta la punctul 3 (complicitate la trafic de influenta), s-a retinut fapta inculpatei care, fara a promite ca va influenta in mod direct magistratii dintr-un complet investit cu judecarea unei cauze, prin prezenta sa la intalnirea dintre martorul denuntator (cumparator de influenta) si o alta persoana, i-a creat martorului denuntator convingerea ca respectiva persoana are influenta asupra magistratilor si ii poate influenta pentru obtinerea unei hotarari de achitare. In acest mod, inculpata a facilitat obtinerea de catre persoana in cauza a sumei de 30.000 de euro.

Cu privire la infractiunile retinute la punctele 4 si 5 (detinere de droguri pentru consum in forma continuata si punere la dispozitie, cu stiinta, cu orice titlu, a unei locuinte pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit in asemenea locuri, in forma continuata), potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit ca, in perioada septembrie – octombrie 2023, inculpata a detinut in locuinta sa droguri de mare risc in vederea consumului propriu, iar in anumite perioade a pus la dispozitia unor persoane locuinta sa in vederea consumului de droguri.

In acelasi dosar, procurorul de caz din cadrul Sectiei de urmarire penala din PICCJ a dispus punerea in miscare a actiunii penale si masura retinerii pentru 24 de ore si fata de un alt inculpat, sub aspectul savarsirii infractiunilor de:

Dare de mita si complicitate la infractiunea de folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.
Din cercetarile efectuate pana in prezent, a rezultat ca inculpatul a promis, oferit si remis foloase necuvenite inculpatei mentionata anterior, in scopul obtinerii unor hotarari favorabile intr-un dosar in care a fost trimis in judecata pentru savarsirea unor infractiuni de constituire a unui grup infractional organizat, camata si lipsire de libertate.

Totodata, s-a retinut ca inculpatul, prin promisiunea implicita a remiterii unor sume de bani sau de alte foloase materiale, a incurajat-o pe inculpata mai sus mentionata sa continue sa divulge informatii nedestinate publicitatii sau sa permita accesul la astfel de informatii privind anchetele aflate in desfasurare in domeniul contrabandei cu tigari sau a traficului de droguri.

In dosar au fost efectuate 12 perchezitii domiciliare autorizate in cauza, fiind audiate mai multe persoane avand calitatea de suspecti sau martori.

Masura retinerii judecatorului a fost avizata de catre Sectia de judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii.

In cursul zilei de azi, cei doi inculpati vor fi prezentati judecatorului de drepturi si libertati pentru a se pronunta asupra propunerii de arestare preventiva.
Precizam ca aceste activitati nu pot, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.”, se arata in comunicatul dat de Biroul de informare si relatii publice din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Ultimele stiri