Acasă Economie Marile magazine isi schimba programul de functionare

Marile magazine isi schimba programul de functionare

În urma deciziilor luate de autorităţi şi pentru a-şi proteja angajaţii, reprezentanţii lanţului de retail Lidl au decis ca, începând de luni, 30 martie, programul magazinelor să fie următorul:

Luni – Sâmbătă: 07:30 -21:00

Duminica: 09:00 -18:00

Excepţie de la acest program fac magazinele din oraşele în care autorităţile locale au emis reglementări speciale privind programul de funcţionare al supermarketurilor.

Apoi, si cele 257 magazine Penny deschise în România își schimbă programul și criteriile de servire. Principalele două schimbări se referă la ora de închidere și la prioritatea acordată persoanelor în vârstă.

Magazinele Penny sunt deschise de luni până sâmbătă în București – Ilfov de la ora 7.00 până la ora 21.00, iar în restul țării programul este între 7.30 și 21.00.

Excepții fac trei magazine amplasate în centrele comerciale din Brașov, Pitești și Piatra Neamț, care vor funcționa de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8.00 – 21.00.

Duminică, programul este 8.00 – 20.00 în orașele mari precum București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare și altele, respectiv 8.00 – 19.00 în orașele cu sub 100.000 de locuitori precum Botoșani, Târgu Jiu, Târgoviște, Focșani, Bistrița, Reșița, Tulcea, Călărași, Alba Iulia, Giurgiu, Deva, Hunedoara și altele.

De asemenea, Penny Market introduce măsuri speciale pentru persoanele vârstnice de peste 65 de ani. Pentru ca acestea să poată efectua cumpărăturile în siguranță, primesc prioritate în magazin și la casa de marcat între orele 11.00 – 13.00.

URMARESTE STIREA ZILEI!
Stirea Zilei Instagram
Articolul precedentCrestere fara precedent a numarului de cazuri de coronavirus in Romania: 1292 confirmate!
Articolul următorCondamnat la 11 ani de inchisoare, Sorin Ovidiu Vantu iese din puscarie