Cristian Tudor Popescu a analizat modul în care Halep trebuie să evolueze în optimea de finală de la Beijing, contra Mariei Sharapova (miercuri, după ora 11:00, în direct pe Digi Sport 2).
Halep are din nou perspectiva obţinerii fotoliului de lider WTA, după eliminarea Muguruzei, însă pentru a-şi atinge obiectivul (finala îi garantează locul 1) trebuie să treacă de „Nemesis-ul” său. În şapte confruntări directe cu Sharapova, Simona nu a găsit cheia unei evoluţii care să o ducă spre victorie.
CTP crede că sportiva din Constanţa are nevoie să fie mult mai agresivă şi să interpreteze o partitură diferită decât până acum. În măsura în care îi va permite din nou rusoaicei să îşi facă jocul, şansele sunt minime: trebuie să o scoată din zona de confort cu o evoluţie care să o hărţuiască permanent pe adversară.
„Se pot întâmpla două lucruri. Dacă Simona va juca aşa cum a făcut-o mereu până acum cu Sharapova – adică îi va permite rusoaicei să preia iniţiativa – va pierde şi pentru a 8-a oară. Nu va pierde drastic, dar va pierde. Pentru că raportul lovituri câştigătoare – erori neforţate e mereu în favoarea Sharapovei. Dar dacă Simona uită în sfârşit aceste meciuri – şi ar trebui să uite, pentru că atunci când pierzi de 7 ori contra unei adversare, sunt 7 meciuri!, trebuie să înţelegi că undeva greşeşti – are şanse. Ea trebuie să renunţe la acest joc smart aggressive, care o ajută să bată alte jucătoare de top. Dar în faţa Sharapovei acest tip de evoluţie nu funcţionează. Trebuie să joace la risc, să evolueze la linie, să ia iniţiativa. Să se bată parte în parte cu rusoaica, nu trebuie să o lase să ia controlul meciului şi să facă aceasta punctele„, a spus Cristian Tudor Popescu, la Fotbal Club.
Înaintea setului decisiv de la US Open, fostul lider mondial a luat o pauză de aproape 10 minute pentru a merge la baie. Lucru care a deranjat-o pe Simona, după cum singură a recunoscut. Halep poate apela inclusiv la anumite tertipuri, care să o prindă pe Sharapova în propriile capcane, crede CTP.
„Ar fi o idee să plece şi ea la vestiar cu Sharapova. Sau să ceară ea prima pauza de vestiar. Să nu mai stea pe teren, suportând un gol de presiune. Pentru că asta creează Sharapova când pleacă de pe teren şi îşi lasă opozanta să aştepte„, a mai spus reputatul ziarist, pentru ca apoi să concluzioneze: „Tertipurile Sharapovei – strigătele, timpul luat între puncte, pauza de vestiar – nu sunt decisive. Decisiv e să nu o laşi să ia controlul în meci. Plus să îi dai mingi înalte, care stau mult în aer. Trebuie să îi fragmentezi jocul. Orice, dar Simona să nu încerce stânga-dreapta cu Sharapova, pentru că va pierde din nou„.
Halep nu a învins-o niciodată pe Sharapova, în şapte partide jucat până acum. Ultima oară, ele s-au întâlnit la finalul lunii august, în turul I al US Open, când rusoaica a câştigat cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3.
Sursa: Digi24.ro