Mesajul unei brasovence infectata pentru toti cei care nu cred in coronavirus: „Nu ma puteam opri din plans”

17688

Carmen Zaharie, o brasoveanca in varsta de 50 de ani care s-a infectat cu coronavirus, relateaza prin ce cosmar este nevoita sa treaca din cauza conditiilor din spitale.

Iata postarea integrala, fara alte comentarii:

Nu stiu cu ce sa incep. Nu sunt o ‘’maiastra’’ in arta scrisului. Acum ma impinge disperarea. Disperarea de a fi avut nesansa sa ma infectez cu noul Covid-19

Povestea e asa:

In data de 15 iunie m-am prezentat la Spitalul de Urgenta din Brasov, unde oameni deosebiti s-au ocupat de mine cu grija si profesionalism. La un moment dat, taziu in noapte, mi-au fost recoltate probe pentru testul de Covid (din nas si gat) Stiam ca rezultatele ar fi trebuit sa le am in cateva ore. Cele cateva ore, din motive obiective, am inteles, s-au transformat in zile. Mai precis, am primit rezultatul Testului joi, 18 iunie, dupa orele pranzului.
Vestea ca sunt pozitiva a cazut ca un trasnet. Nu stiu si nu inteleg de ce, pentru ca eram pregatita psihic (credeam eu).

Am stat in spitalul Tractorul de luni si pana joi noaptea, la Precovid, asa am inteles ca se numeste.

O zi, au fost nevoiti, datorita lipsei de locuri din spitale, sa mai aduca pe cineva in salon. Doamna cu pricina astepta si dansa rezultatul testului. A venit seara, a tusit fara masca. A fost ceva de cosmar!

Am ruga-o insistent sa poarte masca dar nu am avut cu cine vorbi.

A fost confirmata pozitiv inaintea mea, anuntata ca va pleca la alt spital si lasata cu mine in salon, care aveam sanse 50/50 sa fiu negativa, inca cateva ore. A plecat. Am scapat.

Am fost anuntata si eu ca sunt pozitiva si ca voi fi transferata la un alt spital, fara sa stiu unde exact. Tot timpul am trait sentimentul incertitudinii si al nesigurantei.

Dupa ora 22, a venit un domn sa ma anunte ca voi fi dusa la Stejaris.

AICI INCEPE COSMARUL SI CALVARUL.

Doresc sa mentionez ca am toata stima si respectul pentru doctori, asistente, infirmiere, soferii de pe ambulante.

Oamenii acestia duc tot greul despre care noi, pacientii, aflam sau ne dam seama doar atunci cand ajungem pe mainile lor.

Am fost data jos din salvare, ajutata de d-l care ma preluase de la Tractorul si condusa de o doamna care nu stiu daca era asistenta sau infirmiera, in salonul 7, care imi fusese repartizat.

Ca sa ajung in salon, am trecut prin alte 2 saloane, unul cu 3 paturi si unul cu 5 sau 6 (nu mai stiu exact acum cate).
Salonul 7 are 2 paturi (acum ma gandesc ca sunt norocoasa ca sunt doar 2). Daca m-ar intreba cineva, as spune ca este o magazie zugravita si transformata in salon. Un pat este sub un zid, un pat are la cap o fereastra mare, culmea, termopan! Nu exista o chiuveta macar in salon. Daca vrei sa te speli pe maini sau pe dinti, treci inapoi prin cele 2 saloane si pe hol exista un grup sanitar cu 2 WC-uri, unul pentru barbati si unul pentru femei, o chiuveta si un dus despre care nu stiuu daca este utilizabil. Eu apa calda nu am sesizat sa fie. Cineva mi-a soptit ca suntem 14 oameni la acel grup sanitar.

CUM OARE este posibil, in secolul 21, sa nu poti face un dus, sa faci lucrul cel mai elementar posibil: SA TE SPELI?!

Nu ma puteam opri din plans joi noaptea. Cu greu m-am potolit azi. Mi-a crescut tensiunea de la plans.

O clipa m-am gandit ca imi e afectata judecata. Azi, spre seara a venit o doamna sa ocupe patul de sub perete. In clipa in care a intrat in salon a ineput sa planga in hohote. Si lucreaza in sistemul sanitar. Se presupune ca a vazut multe in viata. De acum eram in stare sa o imbarbatez. I-am spus ca o sa fie bine. A plans toata seara.

Am fost dusa pentru un EKG in alt pavilion al spitalului, CU SALVAREA. Oare masina aia nu putea face transporturi mai eficiente? Aparatul EKG este cam de marimea unui laptop. Cat de scump ar putea fi unul?

Am vazut in curte niste furtune de gradina, am intrebat si am aflat ca acolo s-a spalat iarna, primavara, vara personalul medical dupa ce s-a dezbracat de combinezoane. CA DE TARE!!!

Oameni buni, acest “spital” care nu poate fi numit asa sub nicio forma este in curs de acreditare. CINE Il ACREDITEAZA??? CINE POATE SPUNE CA ACEASTA RUSINE POATE GAZDUI OAMENI???

L-as invita, in primul rand, pe managerul acestui spital, daca exista asa ceva, sa vina in vizita prin saloanele pe care cu mandrie de directoras le pastoreste. Oare acest om stie ce conduce? Si daca da, o fi multumit el, seara cu capul pe perna lui, ca si-a facut datoria, job-ul pentru care este platit?

As face un, sa zicem, pariu: el sa vina sa vorbeasca cu mine si daca ma convinge ca totul este asa cum trebuie, ii donez salariul meu pe 1 an, premiu (ca poate are nevoie de o vacanta dupa atata munculita eficienta).

Stiu ca spitalele nu apartin de primarii, ci de consiliile judetene. Dar stiu ca PRIMARUL este ales de si pentru oamenii acelui oras.

DOMNULE SCRIPCARU, nu am facut in viata mea politica, nu fac nici acum. UNDE SUNTETI???
Am auzit ca va intereseaza foarte tare parcarea de sub Parc. Nu va intreb care va sunt interesele acolo, ca banuiesc ca stiti ce vorbe umbla prin targ.

Sunt minunate florile din sensurile giratorii, DAR NE MOR OAMENI IN SPITALE IN CONDITII DE EV MEDIU.
DOMNULE SCRIPCARU, va invit si pe dumneavoastra la Stejaris sa vedeti ce inseamna spital brasovean.
Sunteti la al 5-lea mandat (Google spune, ca eu nu as fi stiut), v-am vazut de revelioane in piete si in locuri cu staif din Brasov.

De cate ori ati vizitat un spital? Unde v-ati tratat cand, din pacate, ati avut nevoie?

Sunteti constient ca nu ai sanse prea mari sa te faci bine in mizerie? Domnule Vestea si consilieri judeteni, dincolo de imaginea la care lucrati, cu poze de la aeroport si alte lucrari marete, ce ati facut pentru sanatate in toti anii astia?

Brasovul este al brasovenilor! Oare doar al celor care isi permit tratamente in clinici private?

In ceasul al 12-lea, lasati interesele personale deoparte, jocurile politice si faceti ceva de care sa puteti fi mandri.

O sa documentez scrisoarea cu poze, cu nume si numar de telefon.

Sunt brasoveanca de peste 50 de ani (atatia am de toti). Imi place Brasovul si nu o sa plec daca ceva nu imi convine.

Sunt curioasa daca cineva va fi interesat de cosmarul prin care am trecut.

Scrisoare deschisăNu știu cu ce să încep. Nu sunt o ‘’măiastră’’ în arta scrisului.Acum mă împinge disperarea….

Publicată de Carmen Zaharie pe Sâmbătă, 20 iunie 2020