Sport
Mihaila, dupa ce a salvat Romania in fata Elvetiei: Dacă aveaţi alţii, de ce nu chemaţi alţii? Ăștia suntem, alții nu aveți!

Valentin Mihăilă, autorul celor două goluri ale României în meciul cu Elveţia de luni, scor 2-2, le cere românilor să aibă încredere în echipa naţională, pentru că alți jucători nu există, iar cei din generația actuală fac tot ce depinde de ei pentru a obține rezultate cât mai bune.
„Am jucat destul de slab dar cu toţii ştim că Elveţia este o forţă a Europei, se califică la Campionate Mondiale şi Europene, iar în a doua repriza am prins încredere. Probabil ca s-au mai relaxat puţin şi apoi am prins noi al doilea gol şi am reuşit să egalăm. Dar cum am spus, şi vreau să fac aşa… să dau un semn, pentru că… suntem o echipă mică, cum spun toţi. Aveţi încredere în noi pentru că alţii nu aveţi. Dacă aveaţi alţii, de ce nu chemaţi alţii? Credeţi în noi pentru că dacă n-am fi noi, ar fi alţii şi poate… Vreau să aveţi încredere în noi pentru că până la urmă toţi vrem să ne calificăm la Euro şi toţi ne bucurăm dacă suntem la Euro. Nu ne mai criticaţi. Am auzit critici pentru că ne-am bucurat că s-a anulat golul. Dar ce vroiaţi să facem? Să plângem? Dacă dădeam noi un gol era 1-0 pentru noi şi câştigam noi! Ce-aţi vrea să facem să nu ne bucurăm că se anulează golul? N-am înţeles treaba asta.
Când am intrat, Mister mi-a spus să iau acţiuni individuale, pentru că asta mă reprezintă şi să am încredere pentru că putem marca. Până la urmă s-a dovedit că a fost ok această alegere.
Am jucat slab în seara asta, poate şi în Kosovo, dar trebuie să aveţi încredere în noi! Noi suntem România, suntem români cu toţii, nu trebuie să-i criticaţi, trebuie să fiţi alături de noi din primul în ultimul minut”, a spus Valentin Mihăilă, informează News.ro.
Reprezentativa României a remizat cu Elveţia, la Lucerna, scor 2-2, în Grupa I de callificare la Campionatul European din 2024, meci în care elveţienii au condus cu 2-0.
Sport
Romania e deja calificata la Euro2024. Nu mai sunt bilete la meciul cu Elvetia!

Romania e deja calificata la Campionatul European din Germania, iar acum viseaza la primul loc in grupa, care ar plasa-o la tragerea la sorti in urna a doua. Romania nu trebuie sa piarda cu Elvetia! Romania – Elvetia e marti, 21 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Nationala si in direct la TV pe Antena 1!
Meciul e deja sold out, s-au vandut 50.000 de bilete. Fanii vor sarbatori alaturi de „tricolori” prima calificare la un turneu final dupa 8 ani, dar ii vor si incuraja sa castige grupa I. Fanii nationalei Elvetiei nu vor lua cu asalt Arena Nationala din Bucuresti.
Chiar daca acestia puteau primi 5% din capacitatea stadionului, adica aproximativ 2.750 de bilete, suporterii din Tara Cantoanelor au solicitat numai 200 de tichete. In acest moment, Romania e in urna a doua pentru tragerea la sorti a grupelor Campionatului European, avand 13 puncte acumulate si +4 golaveraj fara cele doua victorii cu Andorra (2-0 si 4-0).
Daca „tricolorii” nu pierd cu Elvetia, vom ramane in urna a doua de pe primul loc in grupa.
Sport
Rezumat Video: Kosovo invinge Israel. Romania are din nou sansa sa mearga la Euro!

Echipa nationala a Israelului a pierdut cu 0-1 duminica, in Kosovo, primul din cele patru meciuri pe care le are programate in 10 zile, care vor decide daca israelienii se califica la Euro 2024 din grupa din care face parte si Romania, relateaza Times of Israel, potrivit news.ro.
Israel a ramas la cinci puncte in spatele Romaniei si la patru dupa Elvetia. Golul lui Milot Rashica, decisiv. Dar, fara portarul Glazer, excelent, israelienii ar fi pierdut si mai rau.
In timp ce se intona imnul Israelului, jucatorii israelieni le-au adus un omagiu celor peste 230 de ostatici dusi in Gaza de Hamas la 7 octombrie, fotbalistii aratand simbolul unei jumatati de inima, semn ca inima nu este intreaga pana la intoarcerea lor.
Oficialii echipei s-au imbratisat si au plans la finalul imnului, dar momentul a fost afectat de huiduielile fanilor kosovari.
Kosovo fans booed while Israel's national anthem was played before the Euro 2024 qualifying match between Kosovo and Israel.pic.twitter.com/bTuI8Jgdo2— kos_data (@kos_data) November 12, 2023
Sport
Sorana Cîrstea este jucătoarea română cel mai bine clasată. Simona Halep nu mai figureaza in clasament

Sorana Cîrstea se menţine pe locul 26 în clasamentul WTA dat publicităţii luni şi este jucătoarea română cel mai bine clasată, în timp de Ana Bogdan şi Irina Begu au coborât în ierarhia mondială. Sorana Cîrstea are 1765 de puncte şi este urmată în clasamentul româncelor de Ana Bogdan, care a coborât de pe 71 pe 72, cu 897 puncte.
Irina Begu a coborât un loc şi este pe 74, cu 888 puncte. Jaqueline Cristian a urcat două locuri şi este pe 100, cu 674 puncte. În Top 200 se mai află Gabriela Ruse, pe 185 (menţinere), cu 399 puncte şi Irina Bara, pe locul 192 (în urcare un loci), cu 380 puncte. Suspendată patru ani pentru dopaj, Simona Halep nu mai figurează în clasamentul WTA.
Lider al clasamentului WTA este belarusa Arina Sabalenka, cu 9480 puncte, urmată de Iga Swiatek, care are 8890 uncte. Pe locul trei se află Coco Gauff, cu 6455 puncte.
-
Bucuresti3 zile in urma
Primaria Sectorului 6 olimpica la achizitii viteza! Zeci de achizitii directe intr-o ora cu aceeasi firma!
-
Economie2 săptămâni in urma
Educatia vine din familie! Peste jumatate din romani au invatat comportamentul responsabil din familie
-
Sibiu2 săptămâni in urma
Trei pakistanezi, principalii suspecti pentru moartea afaceristului sibian Adrian Kreiner
-
Comentariul zilei4 săptămâni in urma
Vasile Banescu despre cazul „Lasconi”: O mostra de invincibila ignoranta si de ermetic analfabetism
-
Arad3 săptămâni in urma
Asasinatele la comanda iau amploare in Romania! Anchetele bat pasul pe loc!
-
Sibiu2 săptămâni in urma
Noi piste in crima de la Sibiu. Pakistanezii erau de fapt un infractor roman din Belgia!
-
Salaj3 săptămâni in urma
Din teatrele de operatiuni in pietele de zarzavaturi: Ciuca ia pulsul electoratului la fel ca Ciolacu
-
Stirea zilei4 săptămâni in urma
Cat de degradata e societatea romaneasca? Fiica Lasconi isi cearta mama celebra pentru ca a spus DA la referendumul pentru familie!