O piatră spațială gigantică, „potențial periculoasă”, mai mare decât Turnul Eiffel, va trece pe lângă Pământ în această săptămână, potrivit NASA, scrie Space.com. Asteroidul în formă de ou, numit 4660 Nereus, are o lungime de 330 de metri și va pătrunde pe orbita Pământului călătorind cu 23.700 km/h sâmbătă, 11 decembrie. Din fericire pentru toate planurile noastre de weekend, Se așteaptă ca asteroidul să treacă pe lângă Pământ la o anumită distanță sigură dar va fi totuși mai aproape de noi decât a fost în 20 de ani.
Nereus – numit după zeul grecesc al mării care a fost fiul lui Gaia, personificarea Pământului – se va afla la aproximativ 3,86 milioane km, de aproximativ 10 ori distanța dintre Pământ și Lună. Aceasta poate suna ca un decalaj enorm, dar, după standardele cosmice, este de fapt la o aruncătură de băț.
Potrivit clasificărilor NASA, orice obiect ceresc mai mare de 150 de metri, care trece mai aproape de 7,5 milioane de kilometri de Terra, este considerat potențial periculos și ținut sub observație.
Descoperit în 1982, orbita de 1,8 ani în jurul Soarelui a lui Nereus îl aduce în apropiere de Pământ la fiecare 10 ani.
NASA a calculat că asteroidul va avea următoarele treceri pe lângă noi în martie 2031 și în noiembrie 2050. O trecere foarte apropiată este așteptată să se petreacă pe 14 februarie 2060, când Nereus se va afla la doar 1,2 milioane de kilometri de Terra (de trei ori distanța Pământ-Lună).
Această distanță mică îl face tentant și din perspectiva mineritului, mai scrie Space.com. Asterank, o bază de date care monitorizează peste 600.000 de asteroizi, estimează că Nereus conține depozite de nichel, fier și cobalt în valoare de 4,71 de miliarde de dolari.
Pentru că Nereus vizitează atât de frecvent sistemul nostru solar, NASA și agenția spațială japoneză JAXA au luat în calcul la un moment dat să trimită o sondă Hayabusa să colecteteze mostre de sol, dar în cele din urmă misiunea de coelctare a fost trimisă pe alt asteroid (25143 Itokawa).