1 uzinaUna dintre marile companii germane din industria auto va deschide o fabrica in Romania, a anuntat premierul Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat ca a aprobat zilele trecute, in sedinta de guvern, „un memorandum de intelegere cu una din cele mai mari si mai prestigioase companii din Germania” care va deschide o fabrica in Romania.

„Nu stiu daca e cea mai mare, dar poate ca e una din cele mai faimoase”, a spus Ponta, informeaza Mediafax.

El nu a spus explicit ca ar fi vorba despre o companie de automobile, dar descusut de presa a lasat sa se inteleaga acest lucru, spunand ca este vorba despre un domeniu „foarte drag” Romaniei, in care se stie ca lucreaza deja doi mari producatori importanti, Dacia Renault si Ford, iar dupa aluziile presei la industria auto, Ponta a spus „Doamne, ajuta sa putem sa dam impreuna aceasta stire!”… Premierul a precizat insa ca investitia va fi anuntata imediat ce board-ul companiei va aproba ultima decizie in acest sens.

In urma cu cinci ani, Guvernul roman a discutat cu grupul german Daimler care hotarase sa construiasca o noua fabrica pentru productia de automobile Mercedes Benz in Europa de Est, dar pe care a deschis-o in Ungaria. Potrivit Mediafax care citeaza surse guvernamentale care au vorbit atunci despre acest lucru, Audi, divizia de lux a grupului german Volkswagen, ar fi interesata sa produca autovehicule in Romania.

Sursa: mediafax.ro