19.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăStirea zileiO tanara din Cluj-Napoca a IMPRESIONAT Comisia Europeana, depasind aproape 3000 de...

O tanara din Cluj-Napoca a IMPRESIONAT Comisia Europeana, depasind aproape 3000 de alti elevi din toata Europa! E invitata la Bruxelles!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Roxana Maria Chiorean, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ‘Emil Racoviță’ din Cluj-Napoca, este câștigătoarea din România a concursului anual de traducere ‘Juvenes Translatores’, organizat de Comisia Europeană, care a anunțat miercuri numele celor 28 de câștigători.

La concursul organizat în luna noiembrie a anului trecut au participat peste 3.000 de adolescenți din 736 de școli de pe întregul continent, dintre care 31 de licee din România. În total, 28 de elevi de liceu, câte unul din fiecare stat membru al Uniunii Europene, vor fi premiați la Bruxelles în data de 14 aprilie 2016, ceremonia desfășurându-se în prezența doamnei Kristalina Georgieva, vicepreședinte al Comisiei Europene.

”Îi adresez felicitările mele elevei Roxana Maria Chiorean, care a reușit să fie cea mai bună în condițiile unei concurențe acerbe pentru primul loc în România. În fiecare an, concursul Juvenes Translatores le oferă elevilor șansa de a-și testa aptitudinile în domeniul limbilor străine și de a-și pune la încercare talentul de traducător”, a declarat vicepreședintele Kristalina Georgieva, citată pe pagina de internet a Reprezentanței Comisiei Europene în România.


Citeste si:

Eleva GENIALA dar cu posibilitati materiale restranse ANCHETATA de ANAF! ”Doamna de la FISC doar a tipat la mine!”

VIDEO – Au aparut primele imagini video cu eleva violata din Vaslui, in timp ce era amenintata pe strada!


Începând din 2007, Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează anual concursul Juvenes Translatores (‘tineri traducători’ în latină). Obiectivul său este de a promova studiul limbilor străine în școli și de a le oferi tinerilor elevi posibilitatea să vadă cum este să fii traducător. Concursul se adresează elevilor de liceu în vârstă de 17 ani (în cazul ediției 2015-2016, celor născuți în anul 1998) și se desfășoară simultan în toate școlile selectate din întreaga UE, inclusiv în regiunile ultraperiferice. Concursul i-a inspirat și i-a încurajat pe unii participanți să studieze limbile străine și la nivel universitar pentru a deveni apoi traducători.

 

Ultimele stiri