17.6 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăACTUALITATETurismO turista a primit pe litoral o amenda cat tot sejurul! ”Nu...

O turista a primit pe litoral o amenda cat tot sejurul! ”Nu va e rusine? Nici pe Champs-Elysees nu e amenda atât!”

in:

Stiri pe acelasi subiect

Romania e deja calificata la Euro2024. Nu mai sunt bilete la meciul cu Elvetia!

Romania e deja calificata la Campionatul European din Germania,...

Rezumat Video: Kosovo invinge Israel. Romania are din nou sansa sa mearga la Euro!

Echipa nationala a Israelului a pierdut cu 0-1 duminica,...

Studentii ieseni au dat lovitura in SUA cu o inima artificiala pentru copii

O echipa de tineri studenti la Universitatea de Medicina...

Experiență extrem de neplăcută pentru o turistă pe litoralul românesc. Femeia  a dezvăluit pe un grup destinat vacanțelor la preț redus că a primit o amendă usturătoare pentru că a parcat fără să plătească. Incidentul a avut loc între stațiunile Venus și Saturn.

„Am parcat într-adevăr fară să plătesc, nu se vedea efectiv automatul de plată. Între Venus și Saturn. Însă amenda între 1.000 și 2.000 de lei pentru parcarea pe un câmp neamenajat mi se pare de domeniul fantasticului, nici pe Champs-Elysees nu e amenda atât. Nu vă e rușine?!?”, a scris femeia, şocată de valoarea amenzii.

Mulți membri ai grupului au criticat-o pe femeie pentru că nu a respectat legea: „Sincer, doar prin amenzi usturătoare reușește un stat să își educe poporul”, „Poate așa ne civilizam și noi, cu amenzi mari”, „Citește din nou, dar încet, ce ai scris. Unde ai parcat? Îți zic eu, în UK ți-o săltau și mai plăteai și câteva mii de lire bune să o iei înapoi”.

Alți turiști spun că unii „vânează” intenționat șoferii și vor să le aplice amenzi înainte să reușească să le plătească: „Mie mi-a făcut poză și mi-a aplicat amenda chiar în timp ce făceam plata prin aplicație. A durat cam 10 minute până am downloadat aplicația, mi-am introdus datele personale, datele cardului etc și până s-a confirmat plata, iar în timpul asta parcagiul a venit și mi-a fotografiat mașina. Am sunat ulterior la poliție de unde am aflat că în zona respectivă e un obicei să se vâneze turiștii la modul asta, așa că mare atenție”, a precizat un turist, completat de un altul: „Eu am primit amenda cu un minut și jumătate înainte să primesc confirmarea în aplicație că s-a finalizat plata. Într-un final, după mai multe telefoane la Poliția Locală, primărie și oficiul de parcări am rezolvat situația, dar totul pe timpul și pe stresul meu, deși fusesem de bună credință și chiar plătisem”, scrie romaniatv.ro

Ultimele stiri