Eduard Chereji, unul din creatorii UNTOLD și Neversea, a declarat duminică la Antena 3 că din experimentele făcute în Spania, Olanda și Germania reiese că spectacolele unde se testează oamenii sunt mai sigure decât supermarket-ul.
„Eu sunt foarte optimist pentru că în 2021 suntem într-un scenariu mult mai favorabil decât în 2020. În acest an, iată că avem soluții non-invazive de testare rapidă. Ar fi greșit să spunem că doar cei care au trecut prin boală sau au făcut vaccinul poate au dreptul să meargă la un eveniment, sau restaurant, hotel.
Noi propuneam, în ceea ce privește UNTOLD și Neversea, testare rapidă în fiecare zi a festivalului. Avem resursele necesare de verificare.
Am vorbit cu cei din Barcelona, și cu cei din Olanda și Germania. De peste tot avem deja strânse concluziile. Sunt peste 100 de pagini pe care le-am pregătit pentru întâlnirile cu autoritățile. Și una dintre cele mai importante concluzii a fost că la un eveniment, acolo unde se testează, oamenii sunt mult mai în siguranță decât dacă merg la supermarket”, a declarat Eduard Chereji.