11 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăStirea zileiBacauPlangere fara precedent la Protectia Consumatorului: O vanzatoare reclamata ca face ”ochi...

Plangere fara precedent la Protectia Consumatorului: O vanzatoare reclamata ca face ”ochi dulci” barbatilor!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Studentii ieseni au dat lovitura in SUA cu o inima artificiala pentru copii

O echipa de tineri studenti la Universitatea de Medicina...

Roboti umanoizi care „vor transforma lumea” in urmatorii doi ani

Rapiditatea cu care evolueaza lumea este uimitoare, iar de...

Toti porcii sunt pe tiktok si facebook! Se vand intre 16 si 21 de lei in viu

Pentru cei care asteapta cu nerabdare sarbatorile de iarna...

O femeie din Moineşti a reclamat la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bacău că angajata unui magazin din oraş ”face ochi dulci” bărbaţilor, inclusiv soţului ei. O altă reclamaţie inedită a fost făcută la sfârşitul lunii mai, când un bărbat a cerut înlocuirea unor prepeliţe, scrie Mediafax.

Femeia din Moineşti a făcut o sesizare scrisă la CJPC Bacău, reclamând că angajata unui magazin din apropierea casei ”face ochi dulci” clienţilor, iar soţul acesteia s-ar afla printre ”victime”.

”O doamnă reclama o angajată de la un magazin de pe lângă domiciliul dânsei, că face ochi dulci bărbaţilor şi soţului ei şi că acesta când ajunge acasă devine violent şi o bate. Acolo nu avem noi competenţă de control. I-am sugerat, i-am recomandat doamnei, în cazul în care este vorba de violenţă, să se adreseze Poliţiei, instituţiilor abilitate. A fost o sesizare în scris”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Alin Năstasă, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bacău, întrebat despre reclamaţiile ciudate primite de-a lungul timpului de inspectori.

În fiecare an, la sediul instituţiei sunt primite zeci de apeluri cu reclamaţii inedite.

O altă sesizare a fost făcută în luna mai, când un băcăuan a reclamat la OPC că a cumpărat 40 de prepeliţe la ofertă, însă, în loc de patru femele şi un mascul, a primit patru masculi şi o femelă.

”Le-a achizionat. Era un fel de ofertă, la cinci prepeliţe primea patru femele şi un mascul. A luat în total 40, pui, iar proporţia era inversă. Probabil omul le cumpărase pentru ouă. A făcut sesizare, noi am demarat cercetarea, operatorul economic şi-a dat seama că a greşit şi a remediat situaţia. S-a dispus înlocuirea prepeliţelor, conform ofertei iniţiale”, a spus Alin Năstasă.

O altă perasoană a sesizat, în luna august, faptul că a cumpărat o jucărie pentru copii cu vârsta de peste trei ani, din mall-ul din Bacău, iar când i-a dăruit-o fiicei sale, păpuşa pronunţa cuvinte obscene.

”Un consumator cu domiciliul în Târgu Mureş, venit în Bacău, a cumpărat o jucărie pentru copil de la un magazin de jucării din mall, iar când a ajuns acasă şi-a dat seama că, la un moment dat, jucăria pronunţa cuvinte obscene. S-a făcut control, s-au confirmat cele relatate în plângere, a fost sancţionat operatorul economic şi au fost retrase jucăriile de la comercializare”, a precizat Alin Năstasă.

Sursa: Mediafax

Ultimele stiri