13 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăACTUALITATEPremieră în Justitia din România: Trei judecători de la Curtea de Apel...

Premieră în Justitia din România: Trei judecători de la Curtea de Apel s-au abtinut, toti implicați in procesul lui Bode

in:

Stiri pe acelasi subiect

Cei trei judecători de la Curtea de Apel Cluj care judecă procesul în care ministrul de Interne a cerut suspendarea hotărârii Comisiei de Etică a UBB Cluj prin care s-a reexaminat teza de doctorat a demnitarului, au făcut cereri de abținere, dar acestea au fost respinse.

Pe 1 martie, s-a respins cererea de abținere a judecătorului Anghel Pop de către ceilalți doi judecători din complet. În 22 martie, avocații lui Bode au cerut recuzarea completului, iar toți cei trei magistrați au formulat cereri de abținere, potrivit Clujjust.ro.

Judecătorul Anghel Pop a solicitat abținerea în acest caz, motivând că în prezent, este cadru didactic asociat în cadrul Facultăţii de Drept a Universității Babeş-Bolyai, dar și doctorand al Şcolii Doctorale de Drept din cadrul aceleiași facultăți.

Și judecătoarea Iarina-Ioana Prelipceanu , care în perioada 2015-2017, a fost doctorandă în cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, sub coordonarea profesorului Dragoș Dacian, președintele Comisiei de etică a UBB care a verificat plagiatul în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, a cerut abținerea de la soluționarea recursului.

Al treilea judecător din complet, Delia Ana Marusciac a solicitat și ea abținerea în contextul formulării cererii de recuzare faţă de întreg completul de judecată din dosar pentru a elimina orice fel de îndoieli de imparțialitate.

Chiar dacă membrii completului de judecată au menționat faptul că au legătură cu una din părțile implicate în dosar, Curtea de Apel Cluj a respins pe 30 martie, cererile celor trei judecători. Prin urmare, la începutul lunii mai, procesul va continua cu aceiași magistrați.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a cerut retragerea cărții bazate pe teza sa de doctorat, după verdictul Universității Babeș-Bolyai. Bode contestă în continuare verdictul și consideră că decizia Comisiei de Etică a UBB „este afectată de grave vicii de legalitate”.

„Precizez că publicarea cărții a fost un demers independent pe care l-am întreprins, ce nu a fost realizat sub egida Universității Babeș-Bolyai, și nici nu a fost parte a obligațiilor de natură academică pe care le-am avut în calitate de student-doctorand în cadrul Școlii Doctorale „Relații Internaționale și Studii de Securitate”.

Apreciez în continuare că hotărârea Comisiei de Etică este afectată de grave vicii de legalitate și că măsurile dispuse reprezintă acte vătămătoare, însă până la lămurirea definitivă a acestor aspecte de către instanțele de judecată, am solicitat editurii CA Publishing, unic deținător al drepturilor editoriale asupra cărții, retragerea de la difuzare și/sau comercializare a oricăror exemplare, respectiv suspendarea oricăror demersuri de republicare”, a declarat ministrul Bode, conform Edupedu.

Ultimele stiri