Klaus Iohannis a spus în plenul Parlamentului, că „o importantă cercetare sociologică realizată în ultimele trei zile arată că aproape 80% dintre români consideră că țara merge în direcția greșită”. Nu se știe la ce sondaj se referea Klaus Iohannis.

Totuși, cea mai recentă cercetare AVANGARDE arată că președintele a avut dreptate, chiar dacă cifra oferită nu a fost exactă, scrie dcnews.ro. Încrederea în orientarea țării s-a prăbușit, aproape trei sferturi dintre români apreciind că țara merge într-o direcție greșită.

Un astfel de rezultat este nemaintâlnit la o lună după alegeri, când guvernul este creditat cu speranțele celor care au votat majoritar și pentru o perioadă „țara se îndreaptă într-o direcție bună”. În funcție de metodologie, este posibil ca o altă casă de sondare să obțină un rezultat apropiat de 80%, așa cum menționa Klaus Iohannis.

Mai precis, la întrebarea „După părerea dumneavoastră, în România lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?”, răspunsurile au arătat astfel

Direcția este greșită – 72%.

Direcția este bună – 17%.

Nu pot aprecia / NR – 11%.

Evoluțiile de pe scena politică, evenimentele și protestele din ultima perioadă au adus modificări importante în ceea ce privește încrederea românilor în personalitățile politice.

La întrebarea „Dumneavoastră aveți sau nu încredere în următoarele instituții?” răspunsurile au arătat astfel:

Pompieri 94 %

-Armata 89 %

-Biserica 70 %

-DNA 49 %

-SRI 48 %

-SIE 47 %

-Guvern 40 %

-Parlament 37 %

-ONG-uri 35 %

Sondajul a fost realizat de AVANGARDE, la comanda DC News, în perioada 6-8 februarie 2017, prin metoda CATI – interviuri telefonice asistate de calculator.

Un sondaj similar, efectuat de Avangarde după alegerile, îl plasa pe Liviu Dragnea în topul încrederii, cu 48 de procente, urmat de Călin Popescu Tăriceanu, cu 47%. Klaus Iohannis, în prăbușire de formă, ajungea doar la 41 de procente încredere. Nicușor Dan se plasa la finalul clasamentului cu, 23%, iar Alina Gorghiu încheia plutonul, cu 21%.

Se observă că scandalul OUG 13 a erodat puternic încrederea în Liviu Dragnea și l-a reîncărcat politic pe președintele Iohannis. Liderii Opoziției câștigă câteva procente, în vreme ce votanții Puterii se reorientează spre personalități din partea Stângă, neimplicate în scandal, cum ar fi Gabriela Firea și Daniel Constantin.