Primarul municipiului Targoviste, Daniel Cristian Stan (45 ani), fosta sa sotie, acum concubina (47 ani), si fetita lor, in varsta de 13 ani au plonjat cu masina in raul Olt in apropiere de Brezoi. Autovehiculul in care se aflau a rupt un parapet de beton si gardul protector de metal al unui pod si a plonjat si s-a rasturnat intr-un calan cunoscut de localnici si pescari drept legatura intre Balta Proieni si raul Olt, arata realitatea.net.
La volan s-ar fi aflat insusi primarul Stan, potrivit comunicatelor emise dupa accident, care a pierdut controlul volanului venind dinspre Sibiu, a rupt un parapet de beton de pe DN 7 / E81 – Valea Oltului, la Brezoi, si a cazut in apa, de la 5 metri inaltime. Din fericire, niciunul dintre ocupantii autoturismului, un Jaguar alb apartinand fostei doamne Stan, nu a suferit rani grave, insa au tras o sperietura groaznica, mai ales ca s-au si rasturnat. Toti au ajuns la spital, pentru investigatii.
”Cauza producerii accidentului ar fi viteza excesiva neadaptata la conditiile de drum. ISU Valcea anunta ca persoanele s-au autoevacuat, iar, dupa de au fost evaluate de echipajele medicale la fata locului, au fost transportata pe Spitalul Brezoi. Este vorba despre trei persoane care au suferit policontuzii si hipotermie. Victimele sunt conducatorul auto de 45 de ani, din Targoviste, o femeie de 47 de ani si o minora de 13 ani. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Politistii continua cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor si imprejurarilor in care s-a produs evenimentul rutier”, a transmis ISU Valcea printr-un comunicat.