Promisiunea premierului Citu: „Niciodata nu voi face alianta cu PSD-ul. Urmeaza 8 ani de guvernare liberala”

Premierul Florin Citu, aflat in campania interna pentru functia de presedinte al PNL, s-a angajat in fata liberalilor din Suceava ca „niciodata nu vom face alianta cu PSD-ul”.

„Astazi dam startul alegerilor pentru viitorul PNL. Despre asta este vorba. Multumesc pentru ca ma sustineti si m-ati sustinut din primul moment pentru presedintia PNL. Aceste alegeri nu sunt despre persoana mea, ci despre rolul pe care-l va juca PNL pe scena politica in viitor. Urmeaza in 2024 patru randuri de alegeri. Inamicul nostru este PSD si de aceea sunt cel mai potrivit om care poate lupta cu PSD. Am aratat ca sunt inamicul PSD. PSD este speriat pentru ca sunt o amenintare pentru PSD.

Trebuie sa ne unim, pentru ca in 2024 trebuie sa castigam toate aceste randuri de alegeri impotriva PSD. Am aratat ca nu fac compromisuri, mai ales cand e vorba de PSD. Nimeni nu va putea spune vreodata ca as putea sa-mi dau jos propriul Guvern, ca dupa aceea sa fac vreo alianta cu PSD. Niciodata nu voi face asa ceva. Sunt un liberal convins si pana la capat voi merge dupa principiile si valorile liberale. Niciodata nu voi face aliante cu PSD’”, a declarat Citu la Suceava.

Premierul Florin Citu a anuntat, marti, dupa esecul motiunii de cenzura a PSD ca ramane „cel mai mare inamic al PSD”.

„Esec previzibil al Aliantei PSD – AUR! Motiunea de cenzura impotriva acestui Guvern a picat. O motiune de fatada, in care nici Marcel Ciolacu nu a crezut, macar. Romanii doar asta trebuie sa stie! Guvernul pe care il conduc va lua in continuare cele mai bune masuri, va face investitii, va face reforme! Raman cel mai mare inamic al PSD”, a scris Florin Citu pe Facebook.

Motiunea de cenzura a fost respinsa, marti. Motiunea a intrunit doar 201 voturi din partea parlamentarilor PSD si AUR. Parlamentarii din coalitia de guvernare nu au votat. Desi Ciolacu anuntase ca mai are nevoie de 20 de voturi pentru ca motiunea sa treaca, diferenta a fost in realitate de 34 de voturi.

S-a inregistrat si un vot impotriva motiunii, chiar daca au votat numai parlamentarii PSD si AUR.

Pentru ca motiunea sa fie adoptata, era nevoie de 234 de voturi „pentru”, adica jumatate plus unu din numarul de mandate. PSD are 157 de parlamentari.

Premierul Florin Citu a afirmat, la finalul dezbaterilor motiunii de cenzura, ca social-democratii sunt ingrijorati de saracia din Romania, dar poarta ”camasi scumpe si ceasuri care costa cat un apartament”.

”Domnilor de la PSD, ce-mi place mie cand va ingrijoreaza saracia din Romania, cu camasi scumpe si ceasuri care costa cat un apartament si stati si va ingrijoreaza saracia din Romania. Domnule Ciolacu, oamenii deja stiu, s-au hotarat si va spun sa plecati acasa”, a afirmat Citu.